Istoria acestui pamant

Scrie răspuns
Avatar utilizator
PSC
Mesaje: 655
Membru din: Lun Oct 01, 2012 10:40 pm
Localitate: Timișoara

Istoria acestui pamant

Mesaj de PSC » Lun Oct 01, 2012 11:51 pm

Imagine
Avatar utilizator
orangetm
Mesaje: 4171
Membru din: Lun Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de orangetm » Mar Oct 02, 2012 12:06 am

Multumesc... :)

Incepem mai "dur" de data asta!
Ca sa nu mai fie atatea dubii despre cine suntem si de unde venim, faceti cunostinta cu...studiile de paleogenetica! :idea:

http://www.personalgenetics.ro/noutati/ ... umana-2012

http://www.rjrd.ro/node/91

https://d9a6fabf-a-ab4df8ab-s-sites.goo ... edirects=0
Imagine
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
Avatar utilizator
Pffv
Mesaje: 4072
Membru din: Lun Oct 01, 2012 9:43 pm
Localitate: Timisoara

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de Pffv » Mar Oct 02, 2012 2:06 pm

Asta-i dur ? Pai pe mine m-ai "nenorocit" cu mii de pagini ! :-bd
C&C
Mesaje: 36
Membru din: Mar Oct 02, 2012 7:34 pm

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de C&C » Sâm Oct 06, 2012 8:06 am

Fratii nostri din Alpi
- Urme aproape romanesti in Elvetia -

Sunt vreo 60.000 in toata Elvetia si isi spun, cu mandrie, "romansi": oamenii liberi ai muntilor, de alt neam decat vorbitorii de limba germana si italiana care ii inconjoara din toate partile. Candva, tara lor, asezata la aproape 4000 de metri inaltime, se numea Retia. Azi se numeste Engadin si se afla in cantonul elvetian Grison. Cu toate ca limba lor a fost recunoscuta abia in 1938, dupa lupte grele si indelungate, ca cea de-a patra limba nationala, ea e de fapt singurul grai nascut si vorbit pe actualul teritoriu elvetian (germana, franceza si italiana fiind limbi de imprumut, aduse de peste munti). Nu de mult,romansii si-au sarbatorit, ca si noi, 2000 de ani de continuitate istorica, chiar daca sunt, tot ca si noi, mult mai vechi. Urmasi ai mandrilor reti, latinizati la fel de greu ca si dacii de armatele Imperiului roman, Nicolae Iorga le spunea "frati mai mici" ai romanilor. In studiul sau "Paralelisme romano-helvetice", marele istoric ii socotea inruditi cu traco-ilirii, dar si cu celtii, de la care au mostenit un fond de cuvinte prezente si in limba noastra.
Iorga afirma ca e cel dintai roman care a ajuns pe inaltimile Alpilor, intre romansi. "Cel dintai care s-a dus sa-i vada acasa la dansii, sa le vorbeasca limba asa de asemenea cu a noastra si sa se uite in ochii aceia negri, destepti, care lumineaza fata rotunda sub parul des si darz", marturisindu-si regretul ca nu le poate infatisa romanilor "si vederi din satele lor si nu le pot aduce inainte figurile asa de asemanatoare cu ale oamenilor nostri." Intr-o conferinta rostita la Radio, Iorga vorbea chiar despre "o singura unitate, care pornea de la Oceanul Atlantic si mergea pana la Marea Neagra... Intre noi (romanii), care ne intindem pe amandoua malurile Tisei (...) si intre ceea ce au ramas ei (romansii, n.n.) nu e nici o discontinuitate. O singura panza de rasa influentata de romani, o singura limba, cuprinzand elemente sufletesti dominante ale marelui popor iesit din vechea rasa ilirico-traca si din Roma strabuna..."
Ce nebunie mai frumoasa pentru un reporter, la inceputul unui nou secol, decat sa porneasca intr-acolo, incercand sa vada ce-a mai ramas astazi din "fratii" nostri indepartati? Sa le priveasca chipurile, sa le asculte limba, sa se intrebe daca povestea lui Iorga despre romansi nu a fost doar vanare de vant. Dar, dupa o saptamana de peregrinari prin muntii helvetici, mi-am dat seama ca n-a fost in zadar. Nu pot aduce neaparat dovezi, nu sunt specialist in istorie si graiuri vechi. Ceea ce pot spune e ca acolo, printre oamenii aceia din Alpi, printre taranii aceia crescatori de vaci si de oi, acolo m-am simtit cu adevarat Acasa.

Istorie si fan

Pashun Craista (Creasta Pasunilor). Un satuc de vreo opt case, catarat undeva spre izvoarele Mustairului. Deasupra noastra, pereti de stanci acoperiti de zapezi vesnice. In fata, peste o vale colosala, alti munti drepti, nemiscati, unul in spatele celuilalt, umpland cu semetia lor bolta albastra. Engadin, tara romansilor si a padurilor nesfarsite.
Pe marginea drumului, doi oameni ne fac semne cu mana a binete. Doi tarani, doi oameni ai locului. Siluetele lor voinice se proiecteaza pe muntii din spate. Oprim masina si ne intoarcem mirati. Dupa atatea zile de mers prin Elvetia, e prima oara cand intalnim oameni care ne saluta cu bucurie. Un tata si un fiu, singurii locuitori ai catunului dintre stanci. Gospodari, stapani de munti si vaci multe. Baiatul e inalt, puternic, chipes, un adevarat Fat-Frumos. Il cheama Vreni, n-are mai mult de 20 de ani. Vorbeste bine frantuzeste - lucru cam rar intalnit in tinuturile astea - si-mi spune ca desi familia lor se numeste Lamprecht, ei sunt romansi "vechi de cinci generatii", doar ca numele le-a fost germanizat. Palmele fiului sunt negre, crapate de munca. Pe haine are urme de fan. E vremea cositului. Tot satul miroase a fan. Un sat arhaic, cu o istorie grea, pe care tanarul cel chipes o spune cu gravitate, ca pe un mesaj ce trebuie transmis neaparat mai departe. Pierderea limbii si a obiceiurilor stramosilor a inceput inca din vremuri medievale. Raul a urcat spre romansi dinspre vai. De acolo, de jos, a pornit nenorocirea. Romansii au urcat tot mai sus, pe munti, cautand sa se ascunda. N-au reusit. Italienii au venit din sud, francezii din vest, nemtii din nord. I-au prins ca intr-o menghina. Vreni e mandru ca e romans. Cand vorbeste despre asta, isi pune palma pe inima. A facut "scoala de tarani" in oraselul Santa Maria, acolo a invatat tot ce stie. Pe urma s-a intors in satucul lui drag. Desi e frumos ca un print din povesti, desi a avut nenumarate propuneri sa plece la oras si chiar in strainatate, el n-a vrut. A ales sa traiasca mai departe in satul cu opt case, de pe culmile Alpilor, sa porneasca la fiecare revarsat al zorilor cu vitele pe creste, sa-si strice mainile de atata munca, sa priveasca seara, culcat in fan, cele mai stralucitoare stele de pe pamant. Asta a vrut. Si zice ca aici ar vrea sa ramana pana la moarte. In Pashun Craista. Creasta pasunilor.
Vreni ii traduce tatalui tot ce vorbim. Sunt momente cand cei doi rad intre ei, hatri, cercetandu-ne din crestet pana-n talpi, intrebandu-se ce-or fi cautand niste romani pe coclaurile astea. La inceput, cei doi nu-si dau seama ca eu pricep cam tot ce vorbesc.

Inteleg o gramada de cuvinte: "plug", "mos", "casa", "munt", "ram", "muma", "frar", "sour", "scolar", "corp", "alb", "eu sun", "el fa", dar inteleg mai cu seama intonatia lor, o cadenta, o anumita muzica a graiului, atat de asemanatoare cu a noastra, incat parca nici n-ai nevoie de cuvinte, parca pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din inclinarea trupului, din privirile ce insotesc mereu fiecare exclamatie. Asa vor fi toti oamenii pe care ii voi intalni aici, in batranii munti retici: parca nu vorbesc cu cuvinte. Parca vorbesc direct cu sufletul.
Valchava (Valceaua), alt sat pe valea Mustairului, cuibarit intr-o vale larga, din care pornesc pretutindeni nenumarate fire de drum. E sambata dupa amiaza si romansii ies in fata casoaielor vechi, cu fatade pictate si flori rosii revarsate peste feresti. Se odihnesc, isi trag sufletul dupa o zi de munca. O tihna blanda, aurie, invaluie asezarea. Oamenii sed pe niste bancute vechi, innegrite de vremi, cu spatele lipit de zidurile groase. Aceleasi bancute unde au sezut altadata parintii, bunicii lor si tot neamul. Sporovaiesc intre ei, zambesc, trag din tigara rar, ganditori, imi dau seama ca principalele lor discutii sunt legate de turme, de stani, de schimbarea vremii. E imposibil, privindu-i, sa nu te duca gandul la pastorii nostri. Aceeasi saga, aceleasi ocheade aruncate strainilor, aceleasi salutari sugubete strigate vecinului de pe bancuta de-alaturi, aceleasi taifasuri in care pun "tara la cale", aceeasi pace contemplativa care-i cuprinde uneori pe toti, cand se uita la munti. Bancuta din fata casei e nelipsita in tot Engadinul. Multe din ele au o scobitura facuta in zid, dinadins pentru a baga acolo o banca de lemn. Din stravechime, locului i se zice "vamporta" (in fata portii), locul unde romansii stau sa vorbeasca sau sa priveasca lumea. Pentru romansi, vecinatatea e mai presus de orice. Asa s-au ridicat comunele, asa s-au pastrat traditiile si limba. Prin vecinatate. Prin sate trainice si unite. Oamenii se inteleg, se ajuta, se viziteaza des, fara a-si anunta sosirea dinainte, intra nestingheriti unul in casa altuia, isi imprumuta unelte, bani, orice. "Un bun vashin vala pu co un paraint", "un bun vecin valoreaza mai mult decat o ruda", spune un vechi proverb romans, laudand milenara vecinatate omeneasca, pierduta prin alte parti.

Casa focului

Ma-ndrept spre o batrana care sade pe banca, la poarta, si-i spun fara ocolisuri ca-mi place casa ei inundata de flori. "Casa e bela", ii zic. Batrana ma iscodeste pe sub sprancene. Apoi imi zambeste. Imi multumeste, putin rusinata, pentru vorbele mele. Si, la fel de brusc... ma pofteste in casa! Deschide larg usa marii bolti sapate in piatra - atat de asemanatoare cu cele ale caselor noastre din Ardeal. Strabatem un culoar caruia-i zice "suler" - coridorul prin care intra in casa carutele si animalele -, apoi cotim spre o odaie magica: casa focului (casa da fo), bucataria, "vatra" gospodariei, locul unde focul nu se stinge niciodata. Odaia tihnei si a povestilor batranesti. Chiar deasupra ferestrei, sunt doua "sgraffito", doua picturi stravechi: un Isus zugravit naiv, ca de un pictor taran, alaturi de un dragon, de un diavol: dracesc si sfant, paganism si crestinism, cele doua dimensiuni ale vietii romansilor. Asemeni noua, acesti reti romanizati au fost crestinati cu mare greutate si foarte tarziu, abia prin secolul al Vii-lea. Bisericile lor sunt ridicate pe sanctuare pagane. Chiar si azi sunt bantuiti de vechile credinte populare precrestine, traind - mai ales batranii - inca in plina magie. Ei se incred si acum in povesti cu zane, strigoi, vrajitoare si lupi ce vorbesc cu glas omenesc, in istorii pastoresti despre vaci blestemate, despre locuri magice, ascunse in munti, pe care trebuie sa le privesti cu teama sau cu evlavie.

Apoi femeia ma duce in grajdul casei, un adevarat muzeu al clopotelor pastoresti. Sute de talangi mici si uriase, pentru oi si vite, sunt agatate peste tot, pe peretii din barne. La romansi, talangile batrane nu se arunca. Se transforma in piese de muzeu ale familiei. Aproape orice gospodarie romansa are in grajd, pe pereti, aceasta multime de clopote. Aproape toate traditiile romanse - nuntile, urcarea si coborarea turmelor din munti, Chalandamarz (calendele lui Martie, cand feciorii bat din clopote pentru a alunga iarna si spiritele rele), Bauania (tragerea la sorti a ursitului), Tscheiver (jocul cu masti) - sunt insotite de dangatul prelung al talangilor. Clopotele sunt istorie vie. Simbolul traditiei, "Fuienetta", vatra in care focul nu se stinge niciodata.

Romanca din Scuol O romanca intre romansi: Mihaela Demonti

Scuol. Capitala Engadinului de Jos, cel mai reprezentativ tinut romans, in ce priveste limba si traditiile. Iorga a fost aici. La fel Ovid Densusianu, marele lingvist, care a studiat ani la rand nume de munti, de piscuri, de vai sau de ape, realizand un curs de "Toponimie retoromana" la Universitatea din Bucuresti. Ii inteleg incantarea. E mai mare dragul sa-i auzi pe oameni vorbind o limba atat de asemanatoare cu a noastra: "ce faci?", "dorm bain?" (ai dormit bine?), "buna saira", "bun di", "buna not"... Lumea e vesela, gata de vorba, ti se da buna ziua, chiar daca trecatorul habar nu are cine esti. Daca multumesti cuiva, ti se raspunde "cun plachere" ("cu placere"), intocmai ca in romana. Prin magazine, te poti pomeni ca nu-ti sunt primiti "euro-ii", de parca vanzatorul n-ar fi vazut in viata lui astfel de bani. In general, oamenii au o antipatie fatisa fata de mititelele bancnote ale vecinilor. Si tot in general, oamenii nici nu vor sa auda de Uniunea Europeana...

Aici, in Scuol, am norocul de a o intalni pe Mihaela din... Romania. O adevarata celebritate locala. Aproape nu exista om in Scuol care sa n-o cunoasca, care sa n-aiba incredere deplina in ea. Toti stiu, macar din auzite, de frumoasa romanca din orasul lor. Mihaela Demonti e casatorita cu un barbat romans si traieste de paisprezece ani in Elvetia. Este - dupa stirea ei - singura romanca din Engadin. A invatat limba in doar doua luni. Fara dictionare, numai prin discutii cu oamenii. Ne da dreptate ca-i foarte asemanatoare cu romana. De altfel, "si oamenii de aici parca sunt la fel", spune ea. "La inceput, am avut un soc. Nu stiam nimic despre Engadin, despre romansi. Ma pregatisem pentru o Elvetie rece, "ca ceasul". Nu mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca ei sunt de fapt cu totul "altceva": mai sentimentali, mai calzi, dar totodata si aprigi, dintr-o bucata. Trebuie doar sa le dai importanta pe care-o merita, sa-i mangai, sa-i asculti, sa le vorbesti pe limba lor. Si sa-i vedeti ce cantareti sunt!... Ce dansatori!... Ei canta tot timpul, chiar si cand muncesc. Iar daca asculti corurile lor, e imposibil sa nu pleci cu ochii in lacrimi. Nu stiu cum, dar inca de cand am venit, am simtit ceva familiar, ceva ce ma ducea mereu cu gandul spre acasa. Am fost si eu mirata cat de usor am putut sa ma adaptez. Ca sa le cad la inima n-a trebuit sa fac nimic altceva decat sa fiu eu insami."

"Noi si voi suntem frati!" Case vechi in Valchava

Mihaela e nespus de incantata ca s-a intalnit cu romani. Nici nu sta pe ganduri sa ne pofteasca la ea acasa, unde sotul sau, Plasch Demonti - anuntat prin telefon - ne asteapta cu masa. Mihaela locuieste in Sent, un sat superb, aflat chiar deasupra Scuolului, o adevarata cetate de case albe, avand in mijloc o piata si o biserica. Aici a trait ca un pustnic, studiind folclorul si limba neamului sau, mai intai intr-o moara veche, apoi in turnul unei biserici parasite, marele scriitor si luptator romans pentru neatarnare, Peider Lansel, primul traducator al baladei noastre "Miorita", autor al celebrului dicton "Nici italieni, nici germani, romansi vrem sa ramanem!", lozinca devenita apoi adevarat imn, "torta culturii retice", cum s-a spus.

Marturisesc ca nicicand, nici in deplasarile mele de reporter prin tara, nu am fost primit cu atata dragoste ca in casa Mihaelei din Sent. Plasch Demonti ma intampinase cu imbratisari: la atata departare de Carpati, un roman si un romans se tin in brate ca fratii, privind muntii unul peste umarul celuilalt. Plasch (trad. "Placut") are ceva din mandria gospodarului roman care te "omeneste" acasa la el. In aceste clipe, parca nici nu mai traieste pentru sine, ci doar pentru oaspetii sai. Ne indeamna "sa mai servim", mereu ne intreaba daca avem nevoie de ceva, e atent la orice detaliu. Si vorbim, mereu vorbim. Cu cele cateva cuvinte romanesti pe care le stie, aproape ca nu mai am nevoie de traducator. A fost si el in Romania, in muntii Fagarasului, pe la Curtea de Arges, si acolo a impartasit deplin credinta sotiei sale: "Noi si voi suntem frati!". Asa zice, si-mi strange atat de tare palma in pumnul sau ca barosul, ca-mi dau lacrimile. Plasch e mandru ca e romans. Doar il cheama Demonti ("al muntelui", DEcebalus=deal cailor,DEceneu=de al cerului,celest-ceresc), "om liber al muntilor", cum ii place sa-si spuna. Abia asteapta sa treaca cele trei zile pana cand va urca in Alpi, unde va ramane vreme de trei saptamani. "Uite acolo!", zice, si-mi arata un punct indepartat, intre crestele albe -, singur intr-o cabanuta pastoreasca din pustietati neumblate. Asa face mereu, cand il apuca dorul de duca. Nu poate trai fara munti. Fara munti, spune el, "ar muri pe picioare".

***
Spre seara, Mihaela imi aduce la ea acasa doi romansi "foarte vechi", al caror neam se pierde in negura vremurilor: Stupan Niculin si Giacumina. Sot si sotie, casatoriti de 55 de ani. Abia cand ii vad intrand sontac, tinandu-se unul pe altul de brat, in odaia cea mare, abia atunci imi spun ca, intr-adevar, acestea trebuie sa fie chipurile mult laudate de Iorga. Sunt duiosi batranii acestia, cand se aseaza tacticos la masa, putin nedumeriti, nepricepand prea bine ce vrem de la dansii. El, Niculin, a fost cioban la oi. Apoi baciul unei mari stane din tinut. Apoi comerciant de oi, ajungand cu turmele tocmai pana in Elvetia franceza. Desi e unul din cei mai bogati oameni ai Sentului, el se poarta mai departe in sfeterul de lana si pantalonii de costum nitel ponositi, tare modest cu vecinii, iar gandul ii sta tot la stanele din munti si la oile care acum, din pacate, sunt din ce in ce mai putine. Ea, Giacumina, a fost mai mult casnica. S-a ocupat de cele patru fete ale lor. Le-a maritat cu romansi, le-a invatat sa fie mandre ca-s romanse. Niculin si Giacumina se iubesc si acum. Se tin mereu de mana pe sub
Niculin
masa, ca doi scolari, in timp ce-mi vorbesc. Iar eu stiu ce sa-i intreb. Le pun exact aceleasi intrebari pe care le-as fi pus oricarui cioban de-al nostru din Carpati. Da, inca mai exista transhumanta in Engadin, raspunde Niculin. Turmele pornesc primavara prin mai si se intorc in noiembrie. Conform unui vechi ritual,ciobanii urca mai intai singuri, pana pe Piscul Minschun, la peste 3000 de metri, doar pentru a se inchina in fata unei pietre sfinte. O piatra despre care ei zic ca e "a Maicii" - Mama Dona, Fecioara Maria - si-n fata careia staruie indelung in rugaciune, acoperind-o cu sarutari. Pastorii au credinta ca daca nu saruta aceasta stanca, atunci nu vor avea noroc la pasunat si le va merge rau intreg anul. Si Niculin s-a inchinat la piatra Mamei Dona. A fost urcat pe brate pana acolo, in varful muntelui, grav bolnav, paralizat din pricina unei congestii cerebrale. A atins si el cu buzele piatra binecuvantata si a plans. S-a rugat la munti, la paduri, la cerul "clar" al Alpilor, caci in toate acestea se afla ascuns Dumnezeu. "Dumnezeu nu e o persoana. Dumnezeu e natura insasi", zice el. Si pana la urma s-a vindecat. Prin rugaciune, zice. Numai prin rugaciune.
Impreuna cu iubita lui sotie, batranul isi aminteste cat de simpla era viata satului altadata, cat de curati si credinciosi erau oamenii. Unele episoade le-au trait ei insisi, in copilarie, altele le-au fost povestite de parinti, de bunici. Mihaela imi traduce fascinata. Nu aflase despre toate acestea pana atunci. Batrana Giacumina reinvie vorbind un sat izolat in munti, care altadata n-avea nevoie de nimic din afara. Vremuri in care painea si panza se faceau in casa, cu razboaie de tesut si roti de tors, de catre femei stranse intr-o "adunare" (sezatoare), unde se spuneau cele mai frumoase povesti. In capul satului exista si azi un loc numit "El Fourn", acolo se afla odinioara marele cuptor de paine al satului. In timpul liber, in noptile lungi de iarna, Niculin scrie poezii. Poezii

Giacumina
nascute din traditiile satului, din marea dragoste ce i-o poarta Giacuminei. In copilarie a vazut-o cu ochii lui pe ultima vrajitoare ("stria") din Sent. Avea vreo opt ani pe atunci. Isi aminteste cum au adus-o oamenii in piata satului, imbracata in zdrentele unui strai barbatesc de pastor, cum au bagat-o cu mainile in apa clocotita pana cand a recunoscut ca ea a facut toate blestematiile. Altadata, vrajitoarele erau multe, maestre in ale descantecului. Un platou inalt, undeva spre Ardez, se numeste si azi "Cuptorul Vrajitoarelor". In acel loc, oamenii vedeau aparand urme de picior femeiesc intrand adanc in pamant, dar pe nimeni care sa lase aceste urme. Vrajitoarele aveau de-a face mai ales cu ciobanii singuratici din munti. Ii momeau cu ispite femeiesti, preschimbandu-se in fecioare frumoase, le secau ugerul vitelor, le stricau capitele de fan ori le rasturnau carutele dupa o zi istovitoare de munca. Mihaela traduce, iar eu ma infior: cum as putea sa nu ma gandesc la ciobanii aceia ai nostri, cu care facusem atatea reportaje prin Carpati? Chiar felul de a povesti e acelasi. Bineinteles, Niculin nu a vazut cu ochii lui vrajile, a auzit povestea pe care mi-o spune de la un pastor din Plumeran, caruia i s-a intamplat. Omul statea cu vita pe pajiste si deodata s-a desfacut lantul de la gatul animalului, tras parca de-o putere nevazuta. Ciobanul i-l lega la loc, strans. Lantul iarasi cadea la pamant. De nenumarate ori. Pe urma, cand ducea vita la apa, lantul se ridica de jos si se prindea singur de gatul ei. N-o lasa sa bea apa. Singur se ridica! Singur! O vrajitoare ii facea asta ciobanului. Niculin n-ar fi crezut, insa omul era gospodar serios, respectat. Nu putea sa minta. A vazut totul cu ochii lui...



Epilog cu Carpati

Iorga a vizitat Engadinul in anul 1937. Astazi, dupa aproape sapte decenii, reporterul are sansa de-a cunoaste, in acelasi loc, un alt mare istoric, de data aceasta elvetian: pr. dr. Martin Bundi, fost presedinte al Consiliului National al Elvetiei din Chur. Specialistul in istorie antica il confirma pe savantul roman: "Da, se poate vorbi de un paralelism intre noi si voi. Aici au fost colonizati retii, la voi dacii. Iar intre reti si daci exista multe asemanari. Limbile s-au conservat atat de bine, pentru ca si noi si voi am trait atata amar de vreme izolati: noi, intr-o mare germanica, voi, intr-o mare slava. Desi avem putine marturii despre limba retica ca s-o putem reconstrui - doar cateva inscriptii pe piatra - cu siguranta ca aceasta nu a fost una indo-europeana, asa cum nici limba daca n-a fost..." Retii au fost - s-a scris -, ca si dacii, un popor mare si mandru. La lupta nu se temeau de moarte: "furor raeticus". Au fost, tot ca si dacii, prin excelenta "oameni ai muntilor". Pastori si razboinici. Ei hartuiau adesea, cu un curaj nemaivazut, armatele romane din campie, cele din campia Padului mai ales. Au fost infranti cu greu, in ascunzatorile lor din munti. A fost nevoie de doua armate romane, care-au urcat spre ei, pe o parte si pe alta a Alpilor, prinzandu-i ca-ntr-un cleste...

***

Calatoria noastra se apropie de sfarsit. Falera e ultimul sat de romansi al popasului nostru elvetian. O masa lunga, alba, cu noi, romanii, in mijloc, inconjurati de localnici: doamna Silvia Casutt, primarita comunei, doamna Rita Cathomen si sotul acesteia, Ignaz, alti cativa pastori bastinasi. Mancam un fel de sarmale romanse. Fereastra casei e plina de soare, iar soarele lumineaza o vale verde si o biserica veche. Alaturi, pornind chiar din altarul bisericii, o multime de pietre, megaliti si menhire din epoca bronzului, formeaza un gigantic calendar solar, de o precizie matematica uimitoare. Aflu ca pe o piatra numita "Sageata Lunii" e incrustata pozitia exacta a stelelor atunci cand a avut loc eclipsa totala de soare din 25 decembrie, de "Craciunul" anului 1089 inainte de Cristos. O grupare de alte trei pietre formeaza un triunghi pythagoreic perfect (a2+b2=c2). Asadar, acesti reti nu erau fistecine... Falera e una din cele mai vechi asezari ale romansilor, atestata documentar si locuita absolut fara nici o intrerupere din anul 3500 i.Hr. Intr-un tarziu, Ignaz Cathomen avea sa-mi spuna ceva care imi va taia respiratia: "E la noi un cuvant foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de batran ca si megalitii astia din piatra pe care-i vedeti. E vorba de cuvantul "carp", ceea ce in romansa inseamna "piatra", "stanca". Nimeni n-a putut stabili vreodata originea acestui cuvant, ea se pierde in adancul istoriei. Noi insa il avem in numeroase nume de locuri, de munti si de vai: Carp, Carpet, Carppa... Cateva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar asa: Carp. Un altul se numeste Carpats. Da, Carpats, de ce va mirati?..." Mananc sarmale romanse si zambesc. Acum am, intr-adevar, toate motivele ca sa ma simt aici ca acasa.

Autorul multumeste in mod special doamnelor Lucia Benovici Portman (Elvetia) si Magdalena Popescu-Marin (cercetator principal la Institutul de Lingvistica al Academiei Romane) pentru sprijinul acordat in documentarea acestui reportaj.

Bogdan Lupescu


14.12.2008, 17:47Maria Maria
Limba friulilor si a romansilor este sora cu romina si nu cu latina . Suntem acelasi neam tracic , friulii migrand se pare din Dalmatia , cat despre romansi, sa nu uitam ca regatul lui Burebista si deci populatia daca , se intindea pana la lacul Constanta din Elvetia . Doar o reevaluare a istoriei noastre stravechi , doar punerea limbii romine in centrul studierii limbilor neolatine din Europa si nu excluderea sa din aceste studii ca pe o cenusereasa, poate duce la descifrarea acestor ciudatenii ca limba romina este vorbita (cu mici diferente ) pe spatii atat de departate , din Caucaz in vestul Europei. (doar ca cercetatorii straini, sa o invete ) Deja azi este clar in istoriografie ca spatiul carpato-dunarean este vatra vechii Europe, aici s-a aflat populatia primordiala, restul continentului, acoperit de gheturi deci neprielnic vietuirii si ca din acest spatiu au roit apoi triburi in cele patru zari, cand clima a permis-o. Dovezile tot apar, cele mai vechi vestigii arheologice din Europa,, aici, la noi. Recent, un sat intreg cu locuinte, strazi si obiecte descoperit la est de Giurgiu, vechime peste 6000 de ani ,cea mai veche scriere din lume , la noi . Este nevoie de o alta abordare a istoriei.
Respect!

19.09.2010, 18:35Marian-Mihai Bejinariu
Am descoperit candva, in urma cu cativa ani, asteptand dupa cativa pacienti, sa intru la un medic stomatolog, un numar din Revista AS.
Am citit infrugurat despre romansi. Repet experienta si caut articole pe intrnet si sunt la fel de impresionat.
Cred ca trebuie facut un efort mare si continuu ca lucrurile reale sa iasa la iveala. Sunt atat de multe gafe facute in istorie si in istoria lingvistica, incat si un personagiu ca mine, fara o pregatire specifica, le poate vedea! Am ajuns sa nu mai cred in latinitatea limbii romane, ci in tracitatea limbii latine. Cu 14% din teritoriul dacic cucerit s-a reusit latinizarea unei populatii intregi? Oare de ce suportam astfel de aberatii?! In Moldova de peste Prut multi deja au uitat cine sunt si este o distanta asa de mica in timp..., e firesc sa fim debusolati dupa 2000 de ani! Au scris altii ce si cat si cum au vrut si noi am inghitit acele informatii!
Nimic important nu se face fara efort!
Voi merge si eu in Elvetia, special sa ii cunosc pe acesti Romansi!
Multumesc frumos!
Frati

05.10.2010, 20:05Dragusin Felicia
Cu siguranta o sa ajung intr-o zi in Elvetia sa ii cunosc pe romansi. Superb articolul.
de ce?

24.10.2010, 09:02Florin Croitoru
Daca si ei au fost romanizati de ce limba lor e mai apropiata de romina decit de latina? Daca limbile au evoluat dupa romanizare cum de s-au apropiat in aceasta evolutie in loc sa se indeparteza una de alta? Un text scris in romina,italiana,romanse,spaniola,latina este cel mai greu de priceput in acasta din urma. Cum de au romansii cuvinte pe care si noi le avem dar in latina nu sint si nici italienii nu le au? Acei romansi nu au venit acolo mai tirziu din Rominia. Pashun Craista (Creasta pÄÆ’sunilor). Si astea vin din latina? Atunci de ce nu spun asa si italienii si nici latinii din Latium nu spuneau?
Eu trag concluzia ca limbile crezute formate din latina sint de fapt mai vechi. De aceea nu pot fi gasite cuvintele dacice in romineste pt ca semanau cu cele latinesti dinainte ca romanii sa vina in Peninsula Balcanica. Cind vedem scrise aceste cuvinte avem impresia ca sint venite din latina.
Deci s-au inselat toti in frunte cu Iorga atunci cind au zis ca s-au romanizat dacii. Latinii nu au latinizat pe nimeni.Limbile romanice sint mai vechi.Unele au disparut printre care si latina.
Romansii

16.01.2011, 07:29Laurentiu Vaduva
Fermecator si socant acest reportaj, va multumesc ca aveti asemenea preocupari. Daca il citesti pe liniste, cu inima deschisa, umple sufletul si lacrima devine izbavire. Am zabovit indelung asupra fotografiilor, in special asupra portretului lui Niculin si m-am simtit acasa. Iar cand am citit asemanarile lingvistice, imi cer scuze, sunt barbat, dar am izbucnit in plans. Eu am mai citit ocazional revista dumneavoastra (de acolo am aflat despre hutuli si acei /diavoli/ ai lor, fapt care iarasi m-a pus pe ganduri) si am inceput sa cred ca Formula As poate oferi multora, in vremurile acestea tulburi, argumentul si chemarea la propria redescoperire spirituala.
Va doresc sa gasiti mereu puterea si resursele de a va continua munca.

Laurentiu Vaduva Jurnalist Radio Romania Si catalana ...

10.02.2011, 10:09Maria Valcu
Ca absolventa de litere, studiasem, candva, in facultate, un text scris in catalana.
Cu toate acestea, atunci cand, intr-o vizita in Spania am auzit catalana la ea acasa... mi s-a parut o adevarata revelatie. Nu intelegeam de ce o batranica ce statea in pragul casei si care ma intrebase ceva de genul "Di uni suntiti?" a facut ochii mari cand am raspuns "Din Constanta." De fapt, femeie nu era o moldoveanca ajunsa printre spanioli, ci o autohtona ... Abia dupa ce, la o masa, festiva, am avut ocazia de a "socializa" cu o familei de catalani am inteles. Am inteles, de fapt mai mult din ceea ce vorbeau ei in graiul lor nativ decat ma straduiam eu sa "bajbai" prin spaniola si italiana.
In final, am decis sa vorbim fiecare dintre noi in limba noastra si ... ce bine ne-am inteles!
Acum, cand aflu despre romansi, gandesc altfel despre retroromana si altele...
SI mai ales despre "latinizarea" noastra...

Maria
Superb
13.02.2011, 11:48Avatar Romania
Bucurie nespusa am in suflet cand vad, in fiecare zi, ca oamenii incep sa-si rupa lanturile, sa se trezeasca, sa vada Adevarul. Bravo reporterilor, bravo conducerii Revistei As ca aveti curajul sa spuneti Adevaruri. Pacea si Lumina lui Hristos sa va pazeasca, caci practic dumneavoastra luptati cu armele, pe fatza....
Pacat

28.02.2012, 16:50Vizitator Anonim
Tablitele de la sinaia ne arata cine suntem dar anumite persoane marginite si inguste la minte pun tot felul de piedici in aflarea adevarului

..Ps.probabil se cunoaste articolul ,dar naaa,eu il citesc de fiecare data cu placere.
Avatar utilizator
orangetm
Mesaje: 4171
Membru din: Lun Oct 01, 2012 10:01 pm

Pashun Craista / Creasta pasunii

Mesaj de orangetm » Sâm Oct 06, 2012 8:50 am

Imagine

Da, emotionant articol!
Unii, desi departe, mai au memoria ancestralitatii lor...
:-bd

Si va recomand un site de tinuta si de demnitate:

http://adevaruldespredaci.ro/
Imagine
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
Avatar utilizator
Pffv
Mesaje: 4072
Membru din: Lun Oct 01, 2012 9:43 pm
Localitate: Timisoara

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de Pffv » Sâm Oct 06, 2012 11:06 am

C&C (un copy/paste nu doctorat ;) )


Retoromana este o limbă oficială dar nu deplină, nu are același rang ca germana, franceza sau italiana: conform alineatului 1 al articolului 70 al constituției federale, "Les langues officielles de la Confédération sont l'allemand, le français et l'italien. Le romanche est aussi langue officielle pour les rapports que la Confédération entretient avec les personnes de langue romanche." (din franceză: "Limbile oficiale ale Confederației sunt germana, franceza și italiana. Romanșa este de asemenea limbă oficială pentru rapoartele pe care Confederația le întreține cu persoanele vorbitoare de limbă romanșă.")

Splendid ce ai scris !
Avatar utilizator
Pffv
Mesaje: 4072
Membru din: Lun Oct 01, 2012 9:43 pm
Localitate: Timisoara

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de Pffv » Lun Oct 08, 2012 2:44 pm

Domnule dac .. 100% , intr-o zi , candva , mai degraba mai incolo decat prea curand , o sa iti fac o demonstratie ...logica (?! =)) ) cum invingatorii elogiaza indirect intr-o masura neasteptat de mare invinsii daci . Dar e mult de scris ca nu am deprinderea conciziunii :mrgreen: !
Avatar utilizator
orangetm
Mesaje: 4171
Membru din: Lun Oct 01, 2012 10:01 pm

Apel din Germania

Mesaj de orangetm » Mie Oct 10, 2012 5:47 pm

Inceputul unei scrisori (email) trimisa ministrului culturii din Romania de catre o cetateanca ce traieste in Germania.

Noi aici stam si dormim, le facem audiente gunoaielor din televiziuni, stam in malluri atarnati de cate un suc sau o cafea, intr-un cuvant, nu ne pasa.
Cat mai trebuie sa treaca sa intelegem ca noi suntem singurii vinovati pentru ceea ce suntem astazi, niste indiferenti si niste lasi?


<<Cǎtre Ministerul Culturii și Patrimoniului National
10 Octombrie 2012 Talheim am Neckar


Stimate Domnule Ministru PUIU HAŞOTTI

Mǎ numesc X X X și sunt reprezentantǎ a românilor din Germania .Vrem sǎ vǎ informǎm cǎ demersurile care se fac referitor la descoperirile arheologice din România, aduc la îngrijorarea oamenilor de știința în domeniul de arheologie din Uniunea Europeanǎ.
Din 2009 se vorbeste și se fac Reportaje, la Radio și la Televiziunea Germaniei, despre dovezile aheologice gǎsite in România.
Mai ales despre Siturile de la Turdas și Tartaria.
Un exemplu actual care a fost transmis prin Presa, Radio si Televiziunea germanǎ, unde specialistul în lingvisticǎ și culturǎ istoricǎ Harald Haarmann, vorbeste despre istoria și cultura dacicǎ, a stramoșilor noștrii.
In 2010 a scris o carte despre revendicarea istoriei pe care noi astǎzi o cunoaștem.

Traducere in romanește:
"Se spune ca leaganul civilizatiei si culturii noastre este pe Eufrat, pe Tigris si pe Nil.
Iar Grecii au creat apoi, aparent din nimic, in Europa lumea de astazi cu cultura noastra inaintata, cu stiinta, tehnologia si filosofia lor. Harald Haarmann era, ca si multi altii, convins de corectitudinea acestei dovezi, pina acu 30 ani inainte, cand el a inceput sa aiba primele indoieli.

In zona Dunarii-Balcanice se fac deja de acu 100 de ani inainte descoperiri archeologice mai uimitoare si mai frumoase, cu semne pe ele care se dateaza din mileniu al 7-lea inaintea erei noastre. Aceste artefacte nu se potrivesc cu schema deja facuta. Sumeri au inventat scrisul. Dar, din zona Dunarii-Balcanice au aparut scrieri care sunt cu peste 2000 de ani mai vechi, de care culturile venite dupa s-au folosit si le-au dezvoltat.
In larga zona, intre sudeuropa de vest si Ucraina de azi, oamenii din vechea Europa au lasat nu numai o multime de lucruri (artefacte) ci si urme ideologice, precum dovedeste si stiinta mitologica, pe care cultura greceasca, care a venit dupa, a absorbit-o si a dezvoltat-o mai departe.

Harald Haarmann intelege, numarul acesta mare de artefacte, cu diferitele locuri unde au fost gasite, cu frumusetea estetica a semnelor rituale, sa le combine de asa natura incit sa se vada aceasta cultura veche.
Pentru partenerii comerciali de departe, pina la estul stepei, erau produsele vechii Europei foarte atractive. Deoarece acesti europeni vechi au fost primii care prelucrau si foloseau cuprul.
Abia atunci cind dupa un timp indelungat de traire vecinereasca – popoarele indoeuropene au cucerit si au preluat si suprapus cultura veche din zona Dunarii, a inceput cultura veche sa dispara de la suprafata, dar totusi, cum arata Haarmann, actioneaza inca in lumea noastra de azi, de exemplu prin cuvinte.

Impotriva indoeuropenilor, care erau ierarhic agresiv organizati si veneau spre est si sudvest, cultura civilizatiei de la Dunare nu au putut sa se afirme, acestia nefiind razboinici.
Cartea lui Haarmann arata ca stiinta antica care a dus la fixarea unei culturi tinere la Nil, trebuie sa fie revendicata.
O cultura, care impreuna cu un numar mare de inovatii a fost prima care a descoperit scrisul, nu poate fi uitata numai pentru ca nu avea o arhitectura monumentala.
Precum moderna arheologie impreuna cu stiinta culturala o dovedesc, profit-am pina in prezent de inaintata performanta a acestei, tirziu descoperite, culturi inaintate din Europa.”

Vǎ rugǎm în baza
Legii nr. 150 publicată in M.Of. nr. 175 din data: 7/29/97
privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuita), adoptata la La Valetta la 16 ianuarie 1992

sǎ intreprindeți demersurile necesare pentru respectarea acestei legi și pentru salvarea dovezilor istorice.
Precum de un timp încoace urmǎrim, nu sîntem singurii care sînt îngrijorati de demersurile care se fac precum:
1. Oct 9, 2012
Romania pare a fi tara paradoxului. Dupa ce, ani intregi, am tanjit dupa autostrazi si drumuri de calitate, acum asistam la o “foame” a constructiilor care “inghite” totul in cale, inclusiv vestigii milenare. Pe langa asta, construim haotic, de multe ori fara a se respecta normele si reglementarile in vigoare, cladiri direct peste constructii antice. Traim in 2012, este evident ca avem nevoie de infrastructura moderna care sa usureze deplasarea dintr-un punct in altul sau care sa asigure confortul urban, dar oare nu platim un pret cam mare? Graba cu care sunt emise avize si autorizatii este, daca nu suspecta, cel putin ciudata.
Unele voci continua sa sustina ca Romania nu are o legislatie solida si clara in ceea ce priveste protejarea patrimoniului national, in special a celui arheologic. Este o greseala, Romania are o asemenea legislatie, ba chiar este o tara ce a ratificat prevederile unor conventii europene in acest domeniu. Prin urmare, avem legi, dar acestea nu sunt respectate. Am sesizat, mai ales in ultima vreme, ignoranta si reaua-vointa pe care parte dintre politicieni (mai ales persoanele numite politic in fruntea unorinstitutii cu caracter cultural), membri ai lumii academice, institutii mass-media sau cercetatori din teren le manifesta in legatura cu unele vestigii de importanta nu doar nationala, ci chiar europeana sau mondiala.
Faptul ca se acorda autorizatii de construire pentru cladiri ce urmeaza sa fie amplasate direct peste vestigii insuficient cercetate, faptul ca se toarna asfalt, pe anumite tronsoane ale autostrazilor, ingropandu-se constructii milenare, faptul ca avizele sunt eliberate in mod suspect de rapid, in contextul in care cercetarea unei asezari neolitice de zeci de hectare, de pilda, ar trebui sa se intinda pe cativa ani buni; toate aceste lucruri nu fac decat sa ne convinga, pe tot mai multi dintre noi, ca asistam la o campanie intensa, sustinuta si puternica de distrugere a istoriei noastre antice, cu impact devastator asupra mostenirii urmasilor nostri, care vor fi vaduviti de elemente poate unice ale patrimoniului mondial, existente (inca) pe teritoriul Romaniei.
La Biharia, casele dacilor au fost acoperite cu asfalt, arheologii motivand acest lucru prin faptul ca ele…nu au putut fi mutate si conservate in alta parte. De ce nu au fost conservate ‘in situ”, iar traseul tronsonului de autostrada nu a fost deviat putin pentru ca acestea sa ramana intacte?
La Sibot autostrada trece prin miojlocului sitului arheologic, acelasi lucru urmand sa se intample si cu siturile de la Tartaria si Turdas, unele dintre cele mai vechi asezari la nivel european si mondial.
Si in aceste doua cazuri traseul autostrazii poate fi modificat, relieful o permite, fiind vorba de o zona plata, fara obstacole naturale mari in proximitate. Dar mai trebuie sa se si vrea acest lucru.
La Cluj-Napoca, in mijlocului orasului, a fost ridicat un centru comercial direct peste ruinele unei asezari geto-dacice. Aceeasi situatie exista la Iasi, unde complexul comercial Palasa Mall a fost construit acoperind vestigiile din zona. Argedava, insuficient cercetata, la doar cativa kilometri de Bucuresti, este inconjurata de gunoaie si inca mai asteapta o cercetare amanuntita. Si, in mod sigur, lista ar putea continua…
Ne intrebam, pe buna dreptate, unde sunt acum vocile cercetatorilor nostri, care, cu doar ceva timp in urma, tunau si fulgerau impotriva noastra pe motiv ca, prin teoriile noastre privind lipsa romanizarii etnice si lingvistice in Dacia, denaturam istoria nationala? De ce acum tac?
Acum nu mai vorbim nici de romanizare, nici de ne-romanizare, nici de cat de buni erau dacii si cat de rai erau romanii sau viceversa, acum vorbim de INSASI MOSTENIREA CULTURALA SI ISTORICA A ACESTUI NEAM, INDIFERENT CA ASTA INSEAMNA VESTIGII DACICE, ROMANE, CELTICE, SLAVE sau ale oricarei culturi si civilizatii care a avut un impact in cursul istoriei acestui teritoriu.
Ce le lasam urmasilor nostri, domnilor politicieni, stimati arheologi si reprezentanti ai presei? E drept, avem internetul acum, probabil ca ai nostri copii vor fi mai mult decat fericiti sa vizioneze fotografii cu siturile arheologice care existau pe vremea parintilor lor. Probabil asta va tine loc de existenta lor reala, palpabila. Ce nu a distrus timpul, istoria, navalitorii, distrug unii, prin tacere, prin lipsa de actiune, prin faptul ca se fac complici.

Exemplul tarilor vecine

Am mai spus asta, dar o voi repeta: ISTORIA UNUI NEAM NU SE DISTRUGE DOAR DE CATRE INAMICII DIN AFARA, CI MAI REPEDE DIN INTERIOR, PRIN ASCUNDEREA INFORMATILOR SI DISTRUGEREA VESTIGIILOR, ACTIUNI CUMULATE CU INCHIDEREA GURII CELOR CE STRIGA IMPOTRIVA ACESTOR FAPTE.
Ce invata cercetatorii nostri la congresele de specialitate la care participa in strainatate? Cum de nu se ia exemplul Greciei, Bulgariei sau Turciei, unde fiecare constructie antica, fie ea cat de mica si poate fara importanta la nivel national, este cercetata, promovata si, mai ales, PROTEJATA!
Mi s-a intamplat, in Zakynthos fiind, sa urmaresc pret de 2 ore indicatoarele ce ghidau turistii catre un loc unde existau niste morminte miceniene. Curios, am condus pana in acel loc. Erau…3 gropi sapate in stanca, atata tot, fara nicio constructie impozanta peste ele, fara inscriptii antice, fara nimic iesit din comun. Dar cele trei gropi erau imprejmuite cu gard, cu un acoperis peste ele si cu un panou explicativ in proximitate.
Iar noi distrugem satul dacilor de la Biharia si situl de la Turdas, vechi de peste 6 mii de ani. As putea povesti la nesfarsit de cum sunt protejate vestigii ale Greciei, fara sa ma refer la obiective cunoscute de toata lumea, precum Acropolisul, ci la unele poate “secundare’, precum mormintele regale de la Vergina (unde, de pilda, mormantul bunicii lui Alexandru cel Mare, este pazit non-stop, acoperit si dotat cu sistem de alarma), orasul antic Olynthos, situat in Macedonia (aproape de Thessaloniki) sau Stageira, un orasel gresesc, locul nasterii lui Aristotel; in Bulgaria, cum este cazul mormintelor tracice de la Sveshtari sau zona veche din Nessebar (antica Messembria).
Va voi reda, mai jos, textul unei conventii europene, pe care Romania a ratificat-o, avand ca scop cercetarea si protejarea patrimoniului arheologic. Mi-am permis sa folosesc un font ingrosat in cazul acelor prevederi care, in prezent, in tara noastra, sunt incalcate in mod flagrant.

Avem legislatie! Aplicati-o!!!

L nr. 150 publicat in M.Of. nr. 175 din data: 7/29/97
Articol unic. — Se ratifica Conventia europeana pentru protectia patrimoniului arheologic (revizuita), adoptata la La Valetta la 16 ianuarie 1992.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 17 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

CONVENTIA EUROPEANA
pentru protectia patrimoniului arheologic (revizuita) — La Valetta, 16 ianuarie 1992 —
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei si celelalte state parti la Conventia culturala europeana, semnatare ale prezentei conventii (revizuita), considerând ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsa între membrii sai, pentru a salvgarda si a promova idealurile si principiile care sunt patrimoniul lor comun, având în vedere Conventia culturala europeana, semnata la Paris la 19 decembrie 1954, Conventia pentru salvgardarea patrimoniului arhitectural al Europei, semnata la Granada la 3 octombrie 1985, având în vedere Conventia europeana privind infractiunile asupra bunurilor culturale, semnata la Delphi la 23 iunie 1985, având în vedere recomandarile Adunarii parlamentare referitoare la arheologie, îndeosebi recomandarile nr. 848 (1978), nr. 921 (1981) si nr. 1.072 (1988), având în vedere Recomandarea nr. R (89) 5 referitoare la protectia si valorificarea patrimoniului arheologic în contextul operatiunilor de amenajare a teritoriului urban si rural, reamintind ca patrimoniul arheologic este un element esential pentru cunoasterea trecutului civilizatiilor, recunoscând ca patrimoniul arheologic european, marturie a unei stravechi istorii, este supus unor grave amenintari de degradare, atât prin înmultirea marilor lucrari de amenajare, cât si datorita riscurilor naturale, sapaturilor clandestine ori lipsite de caracter stiintific sau insuficientei informari a publicului, afirmând necesitatea de a introduce, acolo unde nu exista, procedurile de control administrativ si stiintific care se impun si de a integra preocuparile de protectie a patrimoniului arheologic în politicile de amenajare urbana si rurala si de dezvoltare culturala, subliniind ca raspunderea pentru ocrotirea patrimoniului arheologic revine nu numai statului direct interesat, ci si tuturor tarilor europene, în vederea reducerii riscurilor de degradare si pentru a promova conservarea lui prin încurajarea schimburilor de specialisti si de experienta, constatând necesitatea de a completa principiile formulate de Conventia europeana pentru protectia patrimoniului arheologic, semnata la Londra la 6 mai 1969, ca urmare a evolutiei politicilor de amenajare teritoriala în tarile europene, au convenit asupra celor ce urmeaza:
ARTICOLUL 1
1. Scopul prezentei conventii (revizuita) este de a proteja patrimoniul arheologic ca sursa a memoriei colective europene si ca instrument de studiu istoric si stiintific.
2. În acest scop, sunt considerate drept elemente ale patrimoniului arheologic toate vestigiile, bunurile si alte urme ale existentei omenirii în trecut a (ale) caror:
(i) salvgardare si studiu permit redarea evolutiei istoriei omenirii si a relatiei sale cu mediul natural;
(ii) principale mijloace de informare le constituie sapaturile si descoperirile, precum si alte metode de cercetare asupra umanitatii si mediului înconjurator;
(iii) amplasare se situeaza în orice spatiu ce tine de jurisdictia partilor.
3. În patrimoniul arheologic sunt incluse structurile, constructiile, ansamblurile arhitecturale, siturile amenajate, marturiile mobile, monumente de alta natura, precum si contextul lor, fie ca se situeaza în sol sau sub apa.
Identificarea patrimoniului si masuri de protectie
ARTICOLUL 2
Fiecare parte se angajeaza sa puna în aplicare, potrivit modalitatilor specifice fiecarui stat, un regim juridic de protectie a patrimoniului arheologic, care sa prevada:
(i) tinerea unei evidente a patrimoniului sau arheologic si clasarea unor monumente sau zone protejate;
(ii) constituirea unor rezervatii arheologice, chiar fara vestigii vizibile la suprafata sau sub apa, pentru conservarea unor marturii materiale care sa poata fi studiate de catre generatiile viitoare;
(iii) obligatia pentru descoperitor de a semnala autoritatilor competente descoperirea întâmplatoare a unor elemente ale patrimoniului arheologic si de a le pune la dispozitie pentru examinare.
ARTICOLUL 3
În vederea ocrotirii patrimoniului arheologic si pentru garantarea semnificatiei stiintifice a operatiunilor de cercetare arheologica, fiecare parte se angajeaza:
(i) sa instituie proceduri de autorizare si de control al sapaturilor si al altor activitati arheologice, în scopul:
a) de a preveni orice sapatura sau deplasare ilicita a unor elemente ale patrimoniului arheologic;
b) de a asigura întreprinderea sapaturilor si a prospectiunilor arheologice într-o maniera stiintifica si sub rezerva:
— folosirii unor metode de investigatie nedistructive, ori de câte ori este posibil;
— ca elementele patrimoniului arheologic sa nu fie exhumate în timpul sapaturilor sau lasate expuse în timpul sau dupa efectuarea acestora fara luarea unor masuri corespunzatoare pentru prezervarea, conservarea si gestiunea lor;
(ii) sa vegheze ca sapaturile si alte tehnici potential distructive sa nu fie practicate decât de catre persoane calificate si abilitate în acest scop;
(iii) sa supuna unei autorizari prealabile specifice, în cazurile prevazute de legislatia interna a fiecarui stat, folosirea detectoarelor de metale sau a altor echipamente de detectie sau procedee de cercetare arheologica.
ARTICOLUL 4
Fiecare parte se angajeaza sa aplice masuri de protectie fizica a patrimoniului arheologic, care sa prevada, în functie de împrejurari:
(i) achizitionarea sau protejarea prin alte mijloace corespunzatoare, de catre autoritatile publice, a spatiilor destinate constituirii unor rezervatii arheologice;
(ii) conservarea si întretinerea patrimoniului arheologic, de preferinta pe locul lui de origine;
(iii) amenajarea unor depozite corespunzatoare pentru vestigiile arheologice deplasate din locul lor de origine.
Conservarea integrata a patrimoniului arheologic
ARTICOLUL 5
Fiecare parte se angajeaza:
(i) sa încerce concilierea si articularea cerintelor specifice ale arheologiei si, respectiv, ale amenajarii teritoriului, urmarind ca arheologii sa participe la:
a) elaborarea politicilor de planificare, în vederea stabilirii unor strategii echilibrate de protectie, conservare si punere în valoare a siturilor ce prezinta un interes arheologic;
b) derularea programelor de amenajare în diversele lor faze;
(ii) sa asigure consultari sistematice între arheologi, urbanisti si specialisti în amenajarea teritoriului, pentru a permite:
a) modificarea planurilor de amenajare susceptibile de a altera patrimoniul arheologic;
b) acordarea timpului si a mijloacelor necesare efectuarii unui studiu stiintific corespunzator asupra sitului, cu publicarea rezultatelor;
(iii) sa vegheze ca studiile de impact asupra mediului si hotarârile ce rezulta din acestea sa tina în întregime seama de siturile arheologice si de contextul lor;
(iv) sa prevada, în cazurile în care elemente ale patrimoniului arheologic au fost gasite cu ocazia unor lucrari de amenajare si când aceasta se dovedeste posibil, conservarea in situ a acestor elemente;
(v) sa faca astfel încât deschiderea pentru public a siturilor arheologice, îndeosebi amenajarile pentru primirea unui numar mare de vizitatori, sa nu aduca prejudicii caracterului arheologic si stiintific al acestor situri si al împrejurimilor lor.
Finantarea cercetarii si a conservarii arheologice
ARTICOLUL 6
Fiecare parte se angajeaza:
(i) sa prevada un sprijin material din partea autoritatilor publice nationale, regionale sau locale, pentru cercetarea arheologica, în functie de competentele lor;
(ii) sa sporeasca mijloacele materiale la dispozitia arheologiei preventive:
a) dispunând masuri corespunzatoare care sa prevada, în cazul marilor lucrari de amenajare publice sau private, suportarea integrala, din fonduri provenind din sectorul public sau, dupa caz, din sectorul privat, a costurilor oricarei operatiuni arheologice necesare, legate de aceste lucrari;
b) incluzând în bugetele acestor lucrari, alaturi de studiile de impact impuse de preocuparile privind mediul si amenajarea teritoriului, studiile si prospectiunile arheologice prealabile, documentele stiintifice de sinteza, precum si comunicarile si publicatiile complete asupra descoperirilor.
Sensibilizarea publicului
ARTICOLUL 9
Fiecare parte se angajeaza:
(i) sa întreprinda actiuni educative de natura a trezi si a dezvolta în opinia publica constiinta valorii patrimoniului arheologic, pentru cunoasterea trecutului si a pericolelor ce ameninta acest patrimoniu;
(ii) sa promoveze accesul publicului la elementele importante ale patrimoniului sau arheologic, îndeosebi la situri, si sa încurajeze expunerea publica a unor bunuri arheologice selectionate.
Asistenta tehnica si stiintifica mutuala
ARTICOLUL 12
Partile se angajeaza:
(i) sa îsi acorde reciproc asistenta tehnica si stiintifica constând în schimb de experienta si de experti în problemele relative la patrimoniul arheologic;
(ii) sa favorizeze, în cadrul legislatiilor nationale de profil sau al acordurilor internationale prin care sunt legate, schimburile de specialisti în conservarea patrimoniului arheologic, inclusiv în domeniul educatiei permanente.
Controlul aplicarii conventiei (revizuita)
ARTICOLUL 13
În scopul aplicarii prezentei conventii (revizuita), un comitet de experti, instituit de catre Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei în temeiul art. 17 al Statutului Consiliului Europei, este împuternicit sa urmareasca aplicarea conventiei (revizuita) si, între altele:
(i) sa supuna periodic Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei un raport privind situatia politicilor de protectie a patrimoniului arheologic în statele contractante ale conventiei (revizuita) si aplicarea principiilor pe care aceasta le enunta;
(ii) sa propuna Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei orice masuri vizând aplicarea prevederilor conventiei (revizuita), inclusiv în domeniul activitatilor multilaterale în materie de revizuire sau de amendare a conventiei (revizuita), precum si materie de informare a publicului asupra obiectivelor conventiei (revizuita);
(iii) sa faca recomandari Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei cu privire la invitarea unor state nemembre ale Consiliului Europei de a adera la prezenta conventie (revizuita).
................................................
In speranța cǎ veti împlini dorințele noastre cumulate cu ale dumneavoastra (sperǎm!!!) vǎ mulțumim anticipat și sǎ sperǎm la o rezolvare pozitivǎ.

Cu stimǎ și respect
xxxx-xxxxxxx xxxxxxx
Bxxxxxxxweg 1
7xxxx Txxxxx am Nxxxxx
e.xxxxxxx@gmx.de

P.S. Aceastǎ scrisoare a fost tradusǎ in germanǎ și trimisǎ Ministerului de culturǎ și istorie din Germania și Uniunii Europene , precum Radio și Televiziunii germane .

http://adevaruldespredaci.ro/romania-ta ... -distrusa/
Imagine
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
Avatar utilizator
DP 2-6
Mesaje: 3362
Membru din: Lun Oct 01, 2012 9:22 pm
Localitate: Timisoara

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de DP 2-6 » Joi Oct 11, 2012 9:56 pm

Am trăit s-o aud și pe asta, că autostrăzile din România, se fac într-un ritm mult prea rapid!
Avatar utilizator
englezul
Mesaje: 4383
Membru din: Mar Oct 02, 2012 6:47 am
Localitate: Timisoara
Contact:

Re: Istoria acestui pamant

Mesaj de englezul » Joi Noi 22, 2012 7:18 pm

RUȘII au STUDIAT din SATELIT oraşul SECRET de sub CETATEA dacică SARMIZEGETUSA |

Autor: Roxana Roseti

Este vorba despre informaţii care circulă de multă vreme pe Internet, mai ales pe blogurile pasionaţilor de arheologie şi nu numai, informaţii care au fost aduse la lumină de curând de scanările făcute de BBC şi Discovery. Mai precis, Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia ar sta pe un oraş secret, de mărimea Bucureştiului, încă nescos la lumină.
Cetatea Sarmizegetusa

Surse neoficiale arată că primele scanări în zona cetăţilor dacice au fost făcute pe la începutul anilor ’90 de ruşi, care au folosit un satelit pentru a ”scana” subsolul din zona Grădiştei. Oficial nu există nicio informaţie despre acele cercetări, însă s-a vorbit despre faptul că ruşii ar fi descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă în zonă.

Ansamblu militaro-civil

Se spune că munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu. Iar la o adâncime de peste 8 metri s-ar afla o aşezare subterană.

Conform pasionaţilor, unele cercetări secrete, derulate de un grup de oameni de ştiinţă români până în 1999, au evidenţiat faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există acel ansamblu arhitectonic militaro-civil, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.

În 2001, generalul de divizie în retragere Vasile Dragomir a declarat pentru presa centrală că în zona Vârtoape, pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, au fost descoperite 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice.

În centrul complexului

De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri spre munţii din apropiere, unele prăbuşite parţial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane.

„Vreau să subliniez că în urma măsurătorilor noastre a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţii cu o vechime mai mare decât cele de la Sarmizegetusa”, declara la vremea respectivă generalul Vasile Dragomir, declaraţie preluată pe toate blogurile care au abordat această temă.

Centrul complexului ar fi chiar oraşul subteran şi suprateran de la Vârtoape, de dimensiuni mult mai mari decât cel de la Sarmizegetusa Regia. De aceste tuneluri secrete localnicii nu ar fi străini, şi de aici legendele.

Zvonurile s-au amplificat în momentul în care în zonă şi- au făcut apariţia echipele de la BBC şi Discovery, care au scanat împrejurimile, folosindu-se de sateliţi şi de tehnologia numită LIDAR.

Majoritatea specialiştilor care studiază de multă vreme spun că aceasta este doar o legendă, neconfirmată de cercetările arheologice. Însă recunosc un adevăr, şi anume faptul că ruşii au efectuat la începutul anilor ’90, scanări ale perimetrelor.


http://www.evz.ro/detalii/stiri/orasul- ... 12288.html
Scrie răspuns