Sa facem un salt inapoi in timp, in zona banateana a sec. IV-VI.
Sa vedem deci pe cine au mai "civilizat" (si) migratorii acelor secole si a secolelor urmatoare, dupa ce Aurelian a sunat retragerea.
Voi posta fragmente din lucrarea BANATUL ÎN SECOLELE IV-VI. RELAȚIILE SPAȚIULUI BĂNĂȚEAN CU GOȚII, HUNII ȘI GEPIZII (2013) a lui Adrian Bejan.
Intervalul cronologic dintre retragerea aureliană şi apariţia hunilor, având caracteristici distincte, a fost numit de către unii cercetători “epoca daco-romană târzie”. Cercetările arheologice din centrele urbane (pentru Banat - caz Tibiscum), dovedesc că viaţa continuă aici fără ameninţare externă. Mai mult, se poate constata o solidaritate între comunitatea carpatică şi cea sud-dunăreană (rămasă în Imperiu).
Legăturile cu Imperiul ale spaţiului fostei provincii au fost mai intense îndeosebi la primele două generaţii după retragere şi în perioada lui Constantin cel Mare, efect al politicii dunărene a acestuia.
Evoluţia istorică a spaţiului nord-dunărean în sec. IV-VI este considerată ca etapa daco-romană a etnogenezei româneşti. Comunităţile daco-romane, romanice şi apoi româneşti din spaţiul fostei Dacii preromane se relevă pe parcursul primului mileniu d.Hr. cu o organizare teritorială, socială şi instituţional-juridică proprie.
Organizarea populaţiei daco-romane şi apoi româneşti s-a îndreptat spre nuclee rurale, comunităţi de agricultori şi crescători de vite ai căror membrii, indiferent de modalitatea de obţinere a subzistenţei, se raportau la aceeaşi valoare perenă - pământul, ca principal mijloc de producţie de care se leagă indisolubil satul.
Obştea (satul), ca realitate demografică specifică epocii postromane şi feudal-timpurii, a reprezentat o comunitate de muncă constituită iniţial pe baza legăturilor de rudenie şi ulterior pe baza criteriului teritorial. Izvoarele scrise (Pătimirea Sfântului Sava, Priscus Panites şi altele) precum şi descoperirile arheologice dovedesc că, după retragerea aureliană, a urmat în fosta provincie o perioadă caracterizată prin ruralizarea treptată a oraşelor şi implicit revenirea la modul de organizare anterior cuceririi şi păstrat parţial, zonal şi în timpul provinciei.
Referindu-ne la ruralizare strict sub aspectul declinului vieţii urbane, este revelator pentru Banat cazul Tibiscum. Refacerile constructive târzii constatate la unele din clădirile degajate în vicusul militar demonstrează folosirea şi locuirea în continuare a acestor spaţii de către populaţia daco-romană. Şi la Tibiscum, ca şi în celelalte centre urbane ale provinciei Dacia, se confirmă faptul că ruralizarea nu a însemnat o încetare a existenţei oraşelor, ele continuându-şi existenţa ca aşezări care îşi pierd treptat atributele urbane. În cazul castrelor, refacerile ulterioare au menirea de a crea un cadru de siguranţă locuitorilor din interior, conferindu-le un caracter defensiv. În secolele următoare retragerii protecţia oferită de zidurile castrelor a oferit posibilitatea construirii de locuinţe în interiorul acestora, în general de tipul bordeiului puţin adâncit, precum şi amenajarea de instalaţii pentru foc indispensabile unei vieţi zilnice. Aşezările de pe teritoriile fostelor centre urbane şi castre primesc treptat caracterul de aşezări rurale.
Existenţa comunităţilor rurale pentru secolele ulterioare retragerii aureliene este atestată arheologic dar şi documentar la nord de Dunăre şi implicit în spaţiul bănăţean.
...
Continuitatea de viaţă a romanicilor în sud-vestul fostei Dacii este dovedită şi de izvoarele documentare. În drumul parcurs în anul 449 până la curtea conducătorului hun Atilla, solia bizantină din care Priscus făcea parte trece Dunărea cu monoxile de-ale localnicilor, urmează călătoria pe drum de şes, bine întreţinut şi întrerupt de mai multe râuri navigabile, cu denumiri preluate de la populaţia autohtonă (Drecon, Tigas şi Tifisos). Drumul străbate sate în care solilor li se aduce mâncare şi anume “în loc de grâu, mei, iar în loc de vin, mied, cum îl numesc localnicii”. Locuitorii satelor sunt o
populaţie sedentară, de altă origine decât cea hunică, organizaţi în obşti şi având cu puterea politică doar relaţii de dependenţă tributară.
Rezultă pentru Banat existenţa comunităţilor de obşte locale care aveau un caracter mixt de agricultori şi crescători de vite (vite mari şi păstorit); relaţiile dintre comunităţi (proprietatea comună
asupra unui lac din care se aprovizionau cu apă mai multe sate).
...
Informaţiile documentare, confirmate şi de descoperirile arheologice, demonstrează necesitatea pentru conducerea politică migratoare a creării unor condiţii optime pentru existenţa şi apărare a populaţiei autohtone. Relativa bunăstare a localnicilor este surprinsă de documente, care vorbesc de bogăţia satelor şi de numărul mare de locuitori a lor.
Mersul firesc al acestor comunităţi este evoluţia în cadru organizatoric şi pe drum propriu.
Intreaga lucrare o aveti mai jos:
http://www.arheovest.com/simpozion/arhe ... 81_897.pdf
!
.
. Daca asa merge treaba , macar sa nu ma mai mir de ce "merge" cum merge . Capul plecat , trestia ce se indoaie , ma rog , toate cele in stransa corelatie cu o parte din cele 10 porunci (9 chiar de bun simt si logice) ce pretindem ca le respectam ca si crestini . Minciuna , inselatorie , camatarie , ura , furt , "ganduri de bine" , invidie , curat anti Blblie . Uraaa , ma simt acasa , in tara mea plina de "crestini" 
! 
!
