Timișoara - știri și comentarii

[AndreiVajnaII]

Un articol mai vechi, ce a reaparut azi pe facebook


Un personaj care dădea farmec străzii: Romică!
http://timisoaranoastra.wordpress.com/2 ... ii-romica/



Romică, un actor grăbit

Boema timişoreană e în doliu. Romică, adultul cu suflet de copil, cel care a animat, ani la rând, Corso-ul din oraşul de pe Bega, a fost răpus, cu puţine zile în urmă, de ciroză hepatică. Asemănarea frapantă, dar şi cultivată, cu Hitler, ca şi inventivitatea de care dădea dovadă pentru a întreţine o atmosferă veselă în jurul său l-au transformat pe “scamatorul străzilor” într-un adevărat personaj, extrem de popular în urbe.

Tanti Reghina
Cine nu l-a cunoscut pe nonconformistul Romică, nu se poate lăuda că are cultură generală de timişorean. Romi Rusu, pe numele lui adevărat, se prezenta tuturor drept Romică. Data naşterii din buletinul său, 30 octombrie 1960, nu era însă şi data reală, pe care nu o mai ştia nici mama lui, Reghina. Mamă care l-a abandonat, la doar două luni, în unul din parcurile centrale din Cluj. Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în “Scânteia”. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă “rolului” de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul “tanti Reghina”. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur.

Omul hotelurilor
Nu s-a angajat niciodată, pentru că a câştigat, mereu, suficienţi bani imitându-i pe alţii. Spectacolul pe care îl da Romică în Piaţa Operei făcea întodeauna deliciul trecătorilor. Ambiţia lui: să se poată întreţine singur şi, mai mult, să-şi permită să se învârtă în “lumea bună”. Era unul dintre cei mai fideli clienţi ai hotelului “Timişoara”. Acolo i-a cunoscut pe adevăraţii artişti: Ştefan Bănică, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin sau Florin Piersic. La toţi le-a furat câte ceva, dar a înapoiat, conştiincios, obiectele. A păstrat, cu sfinţenie, atât fotografiile cu monştri sacri, cât şi ziarele în care aceştia au apărut de-a lungul timpului. Din lumea lui Romică făceau parte chiar şi politicieni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la hotel Central, sau la Continental. Era chemat la mai toate chefurile şi petrecerile pentru că, întotdeauna, simpla lui prezenţă garanta buna-dispoziţie şi spectacolul.

Cleptomania
Despre Romică se ştia că poate să fure orice, de la oricine, cât ai zice “ceas”. Nu făcea niciodată un titlu de glorie din această “virtute” şi înapoia păgubiţilor obiectele subtilizate într-o secundă de neatenţie, contra unor sume modice. “Spectacolul” trebuia plătit. Pe stradă, nu fura niciodată de la oamenii săraci, pe care s-a străduit să-i distreze cum ştia el mai bine. Drukerii timişoreni îşi amintesc cu zâmbetul pe buze şi de spectacolele pe care Romică le da la stadion, acolo unde, atât jucătorii adverşi, cât şi arbitrii erau “pictaţi” cu apelative care stârneau râsul tuturor.

Casa de la Primărie
În ultimii ani, Romică nu a mai putut ţine pasul cu economia de piaţă: nu şi-a mai putut permite să achite contravaloarea camerelor închiriate la hotelurile din zona centrală a oraşului. Primăria i-a repartizat un apartament într-o casă naţionalizată. Aşa a ajuns om la casa lui, pentru prima oară. Spunea, mereu, că femeile l-au dezamăgit şi că s-a obişnuit cu statutul de burlac mai mult sau mai puţin fericit. Acest lucru nu l-a împiedicat să arate mai tot timpul ca “scos din cutie”, cu pantalonii şi cămăşile călcate la dungă. Cu toate că pe stradă deborda de bucurie şi, pe oriunde trecea, veselia şi farsele nu conteneau, în sinea lui, Romică era nefericit. Ducea o viaţă tristă, iar strada îl ajuta să scape de apăsări, să “evadeze” într-un fel din universul lui interior, acolo unde se cuibărise în ultimul timp şi boala.

Ultima zi
În urmă cu câţiva ani, fusese diagnosticat cu ciroză hepatică. Pensia de boală, mizeră, de abia îl putea menţine pe linia de plutire. Cancerul i-a măcinat ficatul până în ziua în care medicii nu au mai putut să îl ajute. Vineri, 6 iunie, şi-a adus aminte de îngeri, a închis ochii, şi-a făcut curaj şi spiritul său s-a ridicat la cer, să imite viaţa. Şi, cine ştie, poate că acolo nu va mai fi amendat pentru talentul său.

Întâlnirea cu Iosefini
Romică l-a impresionat chiar şi pe renumitul scamator Iosefini. Aflat la cumpărături în Timişoara, după un spectacol, iluzionistul nu a scăpat de iuţeala de mână a expertului în portofele. După ce i-a furat ceasul de aur de la mână, Romică s-a dus la artist şi l-a întrebat, tacticos, cât este ora. Replica lui Iosefini a fost memorabilă: “Domnule, spune-mi cum ai făcut şi ceasul e al tău!” Romică i-a arătat şmecheria, dar a preferat banii în locul trofeului. Marele Iosefinii şi-a răscumpărat ceasul în schimbul vechii bancnote cu Bălcescu, tariful standard la vremea respectivă.

Mobilul lui Tabără
În urmă cu şapte ani, Romică a reuşit să facă dispărut mobilul cunoscutului jurnalist de televiziune Cristian Tabără, vedeta Pro TV, care se pregătea pentru o transmisiune în direct din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Norocul jurnalistului a fost că acesta îl cunoştea pe Romică din anii studenţiei petrecuţi la Timişoara şi şi-a dat repede seama cine l-a lăsat fără telefon. Era chiar mobilul fără care nu putea realiza transmisiile televizate.

Poliţist cu “tupeu”
Romică era omul spectacolului stradal. Popularitatea lui l-a ferit de amenzile poliţiştilor. Într-una din zile, s-a enervat când un timişorean a aruncat un muc de ţigară pe jos şi a început un discurs despre patriotism şi curăţenie. Un poliţist mai nou în branşă, care nu îl cunoştea, a avut chiar “tupeul” să îl amendeze. Deşi trecătorii s-au distrat copios, lucrul acesta l-a costat pe Romică 400.000 de lei vechi, bani buni la vremea respectivă. Şi pentru că nu şi-a plătit amenda la zi, a primit acasă chiar o citaţie de la Judecătoria Timişoara. Nu s-a mai prezentat la tribunal, deoarece a fost convins că până la urmă îl va “scoate” cineva. Ceea ce s-a şi întâmplat!

Un articol de Horaţiu Ardelean, Bănățeanul, 30 decembrie 2008

[DP 2-6]

În anii '80, îi spuneam "Păunescu", pentru că venea des la "Disco Poli" şi ne distra, imitând-ul pe poetul lingău.

[Kerosen]

@ kerosen : vineri pe la 12.00-12.30 a fost vreo actiune comuna politie - Salvo ? pe Buziasului au trecut 3 masini de politie cu girofar si semnale acustice , apoi doua masini ale Salvo ? inaintea masinilor de politie era una civila din care iesea un cameraman ce filma actiunea.......

[Kerosen]

"Consiliul Local Timişoara se pregăteşte să se asocieze cu Universitatea Politehnica pentru a termina lucrările la noua sală polivalentă a UPT din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu, chiar dacă aleşii nu au aprobat încă o asemenea asociere. Universitatea nu dispune de banii necesari pentru finalizarea investiţiei, spune edilul, care este şi preşedintele Senatului Politehnicii, aşa că primăria va contribui cu aproape 2,3 milioane de euro, urmând să devină proprietară pe jumătate din acest obiectiv.


Primarul a explicat marţi în ce condiţii ar urma să se facă această asociere pentru finalizarea noii săli polivalente de la Baza sportivă nr. 2 a Universităţii Politehnica. Este vorba despre o nouă sală cu 2.200 de locuri, extensibilă la 2.500 de locuri, o construcție pe care universitatea nu mai are bani să o termine, spune Robu.
„Obiectivul de investiţie se va constitui în proprietatea comună a celor două instituţii, în cote părţi indivize proporţionale cu contribuţia lor financiară la realizarea obiectivului. Obiectivul va fi utilizat de cele două instituţii în partaj, în cote părţi proprţionale cu cota lor de proprietate. Se prefigurează ca în final cotele părţi să fie de 50-50%. Clădirea este începută, este realizată cam în proporţie de 50 la sută”, a declarat primarul, precizând că Senatul UPT a adoptat deja o hotărâre în acest sens.
Asocierea efectivă se va realiza pe baza unui contract de asociere care trebuie aprobat şi de consiliul local. Niciuna din cele două instituţii nu va avea dreptul să-şi vândă cota parte de proprietate sau vreo cotă parte din ea către o terţă parte, ci doar către instituţia parteneră. Primăria şi Politehnica vor împărţi şi cheltuielile de funcţionare curentă, de întreţinere, modernizare şi dezvoltare pe viitor.
Peste 10 milioane de lei de la bugetul local
Care va fi contribuţia Primăriei Timişoara? Peste 10 milioane de lei, bani de la bugetul local. „Mai sunt necesari cam 10 milioane de lei pentru finalizare. Universitatea are alocată pentru investiţii o sumă foarte mică (…) Ar fi păgubos să ţină în construcţie această clădire încă 7 ani, ani în care clădirea s-ar degrada şi nimeni nu ar beneficia de investiţia făcută acolo. Valoarea totală a lucrării este de aproape 21 de milioane de lei, primăria va pune restul de 50 la sută, probabil jumătate din această sumă, 10 milioane de lei va pune primăria”, a adăugat Robu. Sala ar urma să fie folosită „în partaj”, potrivit autorităţilor locale, pentru diferite evenimente sportive şi cultural-artistice. Primarul spune că lucrările la noua sală polivalentă ar putea fi terminate până la finele acestui an dacă firma care se ocupă de construcţie „se va dovedi serioasă”.
Potrivit datelor de pe panoul de la fața locului, lucrările la sala polivalentă din zona stadionului ar fi trebuit să fie deja gata. Termenul de execuție este de 24 de luni, data începerii construcției este octombrie 2010, beneficiară este Universitatea Politehnica, iar la capitolul finanțare apare… “bugetul de stat”.
În ceea ce priveşte refacerea Sălii Olimpia, autorităţile locale spun că în acest caz nu se vor face investiţii majore în 2013. „La Sala Olimpia anul acesta nu vor fi investiţii majore, doar pentru întreţinerea ei la un nivel minimal”, a mai precizat edilul."

http://www.tion.ro/primaria-timisoara-b ... ca/1260059

Unii vor cu orice pret sa modernizeze Stiinta

[Deyan]

Robu da ultimatum conducerii Spitalului Militar: ori accepta Dermatologia, ori platesc chirie
Scris de B.A.M. - Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a declarat „profund decepţionat” de atitudinea conducerii Spitalului Militar, care a refuzat să stea de vorbă cu directorul Spitalului Municipal, Octavian Mazilu, în legătură cu mutarea Clinicii de dermatologie şi a Policlinicii 3 în incinta acestei clădiri. Primarul îi ameninţă pe cei de la Spitalul Militar că va percepe chirie pe spaţiile pe care le folosesc, care sunt în proprietatea municipalităţii.

„Sunt profund decepţionat de conducerea Spitalului Militar din Timişoara care cred că nu a ajuns să înţeleagă că trăieşte într-o societate capitalistă, în care există proprietari şi locatari şi în care proprietatea este garantată prin Constituţie. Eu când am descoperit că Primăria Municipiului Timişoara e proprietar al terenului şi clădirii Spitalului Militar, am fost de maximă bunăvoinţă în raport cu instituţia Spitalului Militar, cu conducerea aceste instituţii şi cu angajaţii săi. Şi am afirmat că Primăria Municipiului Timişoara, cu mine ca primar, nu va percepe chirie Spitalului Militar. În loc să aprecieze asta şi să fie cooperanţi pentru comasarea cât mai grabnică în acea clădire a actualului Spital Militar, a Clinicii de Dermatologie, a grupului de saloane dedicate celor ce fac radioterapie şi a Policlinicii 3, conducătorii Spitalului Militar au refuzat să stea de vorbă cu directorul Spitalului Municipal, domnul Mazilu”, a declarat Nicolae Robu.

El a avertizat că dacă această atitudine va continua, va analiza posibilitatea perceperii de chirie pentru spaţiile ocupate de Spitalul Militar.

„Le transmit un avertisment că luăm în analiză solicitarea plăţii retroactive a utilizării unui bun care nu le aparţine, ci aparţine Primăriei Municipiului Timişoara. Poate că în felul acesta, vor conştientiza că trăiesc într-o societate capitalistă. Clinica de dermatologie o voi muta pentru că avem tot dreptul să intrăm fără dezlegare de la instanţă. Dacă nu putem amiabil să rezolvăm problema, vom ajunge şi la o posibilă situaţie conflictală”, a concluzionat Robu.

Vă reamintim că, recent, conducerea Primăriei Timişoara a descoperit că, de fapt, clădirea Spitalului Militar îi aparţine. Primarul Robu intenţionează să mute în incinta acesteia Policlinica 3, Clinica de dermatologie precum şi saloanele în care sunt găzduiţi cei care fac radioterapie la Timişoara.
tion
ASTA SE CHEAMA SANTAJ!

[englezul]

Militarilor le cam este frica de bube din cate vad.

[duranviola]

hai sa fim seriosi : daca tu esti proprietar pe un spatiu si descoperi ca acel spatiu este ocupat de ani de zile de cineva care nu ti-a dat un ban pentru el si vrei sa aduci niste chiriasi acolo, cum altfel sa procedezi ? nu este nici un santaj, este exercitarea dreptului de folosinta a proprietatii. In alta ordine de idei, dupa desfiintarea atator unitati militare din regiunea noastra, spatiul este ineficient folosit, nu vreau sa gresesc dar, parca sunt 3 curti interioare, laturile cladirii le aproximez la 4-500 metri/ 100 metri....la asa spatiu, chiar nu cred ca ai cu ce sa il umpli cu specialitati de medicina militara.....exista spitalul militar central, apoi mai este cel de Rammstein

[AndreiVajnaII]

Super articol despre Timisoara comunista si post-decembrista, despre actuala scena muzicala timisoreana si despre spiritul Timisoarei:



Povestea lui Emil Biebel, patriotul local maniac care a deschis primul magazin de muzică din România după ’89
Zoltan Varga 16/03/2013.

Numele lui Emil Biebel este unul cât se poate de cunoscut pentru melomanii cu state vechi din Timişoara. Fondatorul primului magazin de muzică din România (Rocka Rolla) a fost unul din cei trei timişoreni care pe vremea dinaintea Revoluţiei din 1989 vindea viniluri în Timişoara, iar pasiunea sa pentru muzică s-a materializat mai apoi şi ca manager de trupe. Deşi de câţiva ani a preferat să „iasă“ din lumina reflectoarelor, Emil se gândeşte serios să-şi înceapă o mică afacere bazată tot pe muzică în viitor.

Emil Biebel s-a născut în Timişoara în data de 18 ianuarie 1961 şi a copilărit „pe o stradă celebră“ la vremea aceea, plină de muzică. „Am crescut pe strada Mangalia, unde pe vremea aia erau ăia care mutau mobila cu căruţele. Sunt timişorean de trei generaţii, un soi de metiş, o combinaţie de ungur, român, german şi slovac. Era la modă ca oamenii să-şi dea copiii la muzică: la pian, chitară, acordeon, din astea. În curtea unde stăteam locuia cineva care avea pe vinil la vremea aceea tot ce ieşise pe vinil de la Rolling Stones. Şi acasă eram înconjurat de viniluri, dar adevărata mea pasiune pentru muzică a apărut pe la 12 ani când am început să fac bişniţăreli“, îşi aminteşte Emil, ale cărui prime discuri cumpărate au fost Led Zeppelin – III, Jean Michell Jarre – Echinox şi Led Zeppelin – IV. Fiindcă discurile erau destul de scumpe, primele discuri din colecţia sa au fost cumpărate cu ajutorul unui prieten, astfel încât posesia lor era împărţită la doi: „Când venea o gagică la mine acasă, era al meu vinilul, când venea la el, era al lui“, îşi aminteşte el. Încet – încet, colecţia sa de viniluri a ajuns la aproximativ 300 de bucăţi, pe care le-a vândut – cu o mare strângere de inimă – pentru a-şi cumpăra mobilă. „După ce m-am căsătorit şi comuniştii ne-au dat apartament, fiindcă singura mea avere erau vinilurile, a trebuit să le vând pentru a mobila apartamentul. N-am stat nicio zi acasă, toate discurile le-au vândut nişte prieteni şi nevasta mea. Mi-am păstrat doar colecţiile Pink Floyd şi Led Zeppelin şi am rămas şi cu bani şi cu mobilă“, spune Emil.

Politicianul liberal care-i făcea concurență

După ce a cunoscut un sârb care aducea viniluri de vânzare în Timişoara, a pus bazele unei „afaceri“ care a durat vreo opt ani, din 1982 până prin 1990. Evident, business-ul era legat de viniluri, mai exact de vânzarea acestora. În Piaţa din Iosefin, în piaţa de discuri din Parcul Botanic şi pe alte căi. A fost o afacere înfloritoare, fiindcă în acele vremuri când un salariu mediu era de aproximativ 2500 de lei, câştigul lui era undeva la 4.000 de lei pe lună. În ceea ce priveşte preţul discurilor din perioada aceea, la început acestea erau cumpărate de el cu 200 de lei şi erau vândute mai apoi cu 250 lei, iar înainte de Revoluţie vinilurile au ajuns să coste 750 de lei, cu tot cu cei 50 de lei care reprezentau câştigul lui. În plus, mai exista şi posibilitatea închirierii acestora, cu suma de 25 de lei pe zi. Activitatea aceasta de bişniţari de viniluri era efectuată de trei persoane, ceilalţi concurenţi ai lui fiind Radu Dimeca (cunoscutul politician liberal) şi „Gabi de la Power Play“. Având în vedere că şi miliţienii din vremurile acelea erau mai mult sau mai puţin melomani, Emil a reuşit să-I îmblânzească. „Aveam adversari care vindeau discuri second hand şi care m-au dat in gât la Miliţie. Au venit la mine în Piaţă şi m-au luat, le-am zis că e colecţie. Au venit acasă la mine şi au văzut vreo 15 discuri Bon Jovi cu New Jersey şi cam tot atâtea din Metalica – Justice for all. Au zâmbit, au spus frumoasă colecţie, m-am împrietenit cu ei şi le-am tras muzică“, îşi aminteşte el.

Primul magazin de muzică din România

Ideea deschiderii unui magazin de muzică a venit cât se poate de firesc după Revoluţie. Rocka Rolla fiind nu numai primul magazin particular de muzică din România, dar şi unul din primele magazine de orice fel din Timişoara, pe vremea când au răsărit buticurile. Deşi primele două zile, pe uşă n-a intrat niciun client iar după aceea au intrat doi muşterii, care au fost dezamăgiţi că nu se găseşte Coca Cola la Rocka Rolla, încet – încet ideea a prins. Faima magazinului a prins cheag cu diverse sponsorizări cu casete ale unor rubrici din presa acelor vremuri. „Prima sponsorizare de concert a fost la primul recital al celor de la Cargo la Casa Tineretului, după Revoluţie. După aia am colaborat cu Anarhia. Noi am inventat însă excursiile la concerte în Ungaria, ne-am dus la primul Monsters of Rock de la Budapesta, cu trei autobuze pline“, spune el. Uşurel, Emil a intrat şi pe făgaşul impresariatului de trupe, fiind managerul celor de la Damnat, după care a urmat Implant pentru Refuz. „A venit Pupilu să îşi cumpere ceva de la noi şi mi-a dat să ascult o piesă, Să curgă bere pe Bega. Suna îngrozitor, dar Vita mi-a povestit de texte şi m-a convins fiindcă întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au ceva de spus. Primul lor disc a fost scos la East and Arts, care m-au plătit nu cash ci în produse. Am ştiut să fac o afacere din muzică“, spune Emil Biebel, care deocamdată a revenit la statutul de colecţionar de discuri.

De ce nu suportă trupa Şuie Paparude

În ceea ce priveşte scena locală actuală, el crede că lucrurile stau cât se poate de bine şi Timişoara se poate mândri cu nişte evenimente cu ştaif.. „Sunt bucuros că a apărut Kamifuzzy Events. Daos ca loc, l-am visat toată viaţa mea, exact aşa l-aş fi făcut şi eu, e exact pe target. Setup Venue e iarăşi un loc sfinţit, UFO din tot ce a făcut mie mi-a transmis ceva, a avut o idee, un film. Am fost plecat mult afară în ultimii ani şi pot face comparaţii, stăm bine“, spune el, care mai adaugă faptul că Timişoara a fost întotdeauna deasupra Bucureştiului, datorită unor trupe ca Phoenix, Pro Musica, Cargo, Progresiv TM, Implant pentru Refuz, Blazzaj, Bio, Dor de Duh, Methadone Skies sau The Egocentrics. Referitor la muzica electronică actuală, timişoreanul are o problemă cu unii DJ şi nu îi suportă pe cei de la Şuie Paparude. „Sunt artişti adevăraţi de muzică electronică şi făcături. Nu-mi plac Şuie Paparude, efectiv îi urăsc, profită de naivitatea publicului, vin cu laptopul la concert, mi se pare o dovadă de lipsă de respect. Poate să fie genială muzica, dar adă-ţi domnule platane, fă ceva. Ei nici măcar nu mixează, dau doar din cap pe lângă laptop“, spune el.

“Am fost trist să îl aud pe Horea Crişovan cântând Lady Gaga”

Spinoasa problemă a formaţiilor care cântă cover-uri în zilele noastre e nuanţată cât se poate de interesant de cunoscutul meloman timişorean. „Le mulţumesc celor care cântă coveruri, că au distrus DJ-eii. Ca-n orice situaţie sunt trupe care cânta prost şi altele care cântă bine. Am fost trist să îl aud pe Horea Crişovan cântând Lady Gaga, am fost mulţumit că a cântat-o rock totuşi. Cred că Horea e unul din exemplele bune. N-a fost el niciodată compozitor, a fost un foarte bun chitarist. E bine să-l iei în trupa ta şi să-I dai culoare. Multe localuri au renunţat la DJ-ei pentru trupele de cover-uri. Dacă îţi pui amprenta asupra piesei pe care o cânţi e OK, dacă cânţi mot-a-mot e altă poveste. Sunt de acord şi cu concursurile de talente, cu Vocea României şi inclusiv cu ăia de la Lala Band cu serialul Pariu cu viaţa. E bine, întorci publicul, îl iei de la manea şi îl muţi în altă zonă“, spune el.

Fiindcă se consideră un patriot local „maniac“, Emil crede că spiritul Timişoarei a fost distrus în ultimii ani din mai multe motive. „Şi-au dorit mereu ce aveam noi şi nu ne-au înţeles niciodată. Au venit aici, au încercat să ne imite, au incercat să se umple de spiritul acestui loc. Lor le e ciudă că noi suntem corcituri, fiindcă aici nu e o singură energie, sunt mai multe cumulate, ale ungurilor, ale nemţilor ş.a.m.d. Noi avem nu ştiu de ce un complex că la Bucureşti se întâmplă tot. Eu cred că noi putem forţa nota, avem know how apropos de rock, putem exporta la greu ţării în aşa fel încât valoarea lui să se întoarcă. Suntem inteligenţi, avem background inclusiv în gena noastră, nu ne trebuie altceva“, susţine timişoreanul care în viitorul apropiat intenţionează să revină în „music – business“.

http://www.pressalert.ro/2013/03/povest ... a-dupa-89/

[AndreiVajnaII]

Ce drac de vant o fost ieri de o reusit sa smulga terasa D'arc din ancore si sa o impinga impotriva apei pana sub pod?


Ambarcatiunea din centrul Timisoarei, smulsa din ancore de vantul puternic
http://www.tion.ro/ambarcatiunea-din-ce ... ic/1263733

Din cauza vântului puternic, ambarcațiunea din zona Podului Mitropolit Șaguna, din Timișoara, s-a desprins de pe stâlpii care o ancorau, fiind mutată de vânt sub pod, unde s-a blocat. Pompierii și reprezentanți ai Căpităniei Timișoara au intervenit și au ancorat vasul la loc.



Vasul s-a desprins, marți la amiază, din cauza vântului puternic, de pe butucii din lemn care îl ancorau și a fost împins spre podul Podului Mitropolit Șaguna. Vântul a bătut atât de puternic încât a împins ambarcațiunea pe Canalul Bega, contra apei, până sub pod, unde s-a blocat. Situația a fost remediată cu ajutorul pompierilor și a celor de la Căpitănia Timișoara, care au dus vasul la loc. Ambarcațiunea este folosită vara pe post de terasă a unui local.

Vă reamintim că vizavi de acest vas se afla ancorat și vaporașul Pelicanul, care în luna noiembrie 2012 a fost distrus în urma unui incendiu, apoi mutat în apropierea fostului combinat Solventul.

[duranviola]

Timişoara se înfrăţeşte cu „Oxfordul” Poloniei, oraş care a atras fonduri de 1 miliard de euro după regionalizare, cât toată România

Al 14-lea oraş cu care Timişoara se va înfrăţi este Lublin, din Polonia. Primarul Nicolae Robu a semnat un prim parteneriat de colaborare cu administraţia din Lublin.

Pimarul oraşului Lublin, Krzysztof Żuk, a venit la Timişoara, alături de o delegaţie din care au mai făcut parte viceprimarul, Katerzyna Mieczkowska-Czerniak, Irneusz Dylczyk, directorul comercial al Aeroportului Lublin şi Wojciech Wilk, directorul cabinetului primarului. Discuţiile privind înfrăţirea celor două oraşe au început în urmă cu trei ani, în urma unei vizite la Timişoara a abasadorului Poloniei. Lublin, capitala voevodatului Lublin, este un oraş asemănător din multe puncte de vedere cu Timişoara, având o populaţie de aproximativ 350.000 de locuitori. „Am descoperit multe similitudini între Timişoara şi Lublin, privind cultura, istoria, trecutul şi multiculturalitatea. Astăzi avem aceleaşi preocupări privind dezvoltarea economică şi probleme actuale ale vieţii”, a Krzysztof Żuk, primarul din Lublin. Lublin este numit şi “Oxfordul Poloniei”, fiind cel mai important centru universitar, unde învaţă anual peste 100.000 de studenţi. În oraş există cinci universităţi publice şi alte câteva instituţii particulare de învăţământ superior. De altfel, cel mai mare angajator al Lublinului este Universitatea Maria Curie-Sklodowska University (UMCS). “Mediul academic va fi un important punct de legătură. Timişoara este un oraş universitar. Am aflat că sunt peste 60.000 de studenţi înscrişi la universităţile de stat din oraşul vostru. Asta înseamnă că este un centru foarte puternic”, a mai spus Żuk. Mulţi bani după regionalizare Regiunea Lublin se situa, înaintea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, pe ultimul loc în spaţiul comunitar, din punctul de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor. Standardul de viaţă al locuitorilor din oraş este vizibil mai ridicat decât al celor din regiunea înconjurătoare, ca urmare a regionalizării eficiente. Polonia a fost împărţită în 16 voievodate, devenind campioană la atrageri de fonduri europene.

Polonia a atras în total fonduri europene în valoare de 16 miliarde de euro, în timp ce România doar 1 miliard, cât a cheltuit doar regiunea Lublin. În septembrie 2007, primul ministru a semnat un act prin care a creat un spaţiu de 70 hectare în jurul Lublinului, care încurajează dezvoltarea economică prin scutiri de taxe şi alte avantaje. Această zonă este parte a aşa numitului “Park Mielec” – o zonă de dezvoltare economică europeană, unde au investit companii mari din Europa. “Din punct de vedere economic şi al afacerilor, Lublin s-a dezvoltat foarte mult. Am făcut multe investiţii în infrastructură, pentru drumuri, aeroport. Toate acestea aduc acum mulţi bani municipalităţii. Această reuşită este un exemplu şi vi-l putem împărtăşi. Am văzut centrul logistic care se pregăteşte şi la aeroportul din Timişoara. Este un exemplu bun, pe care îl poate oferi şi oraşul nostru. Se poate crea în jurul aeroportului o zonă de dezvoltare economică foarte importantă”, a mai declarat primarul din Lublin. Sprijin pentru titlul de Capitală Culturală Europeană Lublin şi-a depus candidatura, în 2007, pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2016, însă a pierdut, după ce s-a clasat pe locul doi în urma oraşului Wroclav. „Avem un punct interesant în viitoarea cooperare. Este vorba de experienţa pe care Liublin a avut-o în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2016. Timişoara doreşte acest titlu în 2021. Suntem dispuşi să împărtăşim din experienţa noastră, chiar dacă nu am reuşit să câştigăm, pentru că ne-am clasat pe locul secund. De altfel, legătura culturală poate să fie pe viitor un ţel important care ne va putea lega. Pentru ambele oraşe este importantă cultura”, a mai spus Krzysztof Żuk. Un punct comun dintre cele două oraşe este legat de revoluţia anti-comunistă. „În 1980, muncitorii din Lublin şi din împrejurimi au început prima mare mişcare anticomunistă, care e considerată precursoarea mişcări Solidaritatea. Revoltele au durat două săptămâni şi nu s-a soldat cu ciocniri violente, administraţia comunistă făcând câteva concesii muncitorilor. S-a generat un nou val de mişcări sindicale în regiunea Gdańsk înaugust 1980. Timişoara a fost oraşul care a pornit revoluţia anti-comuniste din România, în 1989”, a mai declarat Krzysztof Żuk. Primarul nu a vrut să spună ce nu îi place în Timişoara, însă a precizat că, pentru dezvoltarea oraşului, cel mai important lucru va fi atragerea de fonduri europene. „Nu vreau să spun ce este rău în Timişoara. Aş putea să răspund mai exact ce este nevoie în Timişoara. Cu siguranţă este nevoie de investiţie în transportul public, în infrastructură, iar pentru asta este nevoie de atragerea de fonduri europene. Pot să spun că Lublin se bazează pe numeroase proiecte finanţate de Uniunea Europeană. Din aceste investiţii am putut să modernizăm oraşul. Polonia a reuşit să atragă mult mai bine proiecte europene. Este important sectorul pentru ocuparea forţei de muncă pe piaţă. Pentru asta trebuie încurajate investiţiile în oraş”, a afirmat Krzysztof Żuk. Primăria nu poate renova clădirile istorice Una din marile probleme ale Timişoarei este legată de degradarea clădirilor istorice, cu care s-a confruntat însă şi Lublinul. „Să ştiţi că şi aici există o asemănare între cele două oraşe, Timişoara şi Lublin. Aşa a fost şi la noi. Şi încă mai avem clădiri care au nevoie de restaurare. Dar să ştiţi că nu este posibil ca primăria să renoveze clădirile din oraş, din bani proprii. Acest lucru este imposibil. La noi multe clădiri au fost refăcute prin investiţii private, ale proprietarilor. S-au făcut şi din finanţări europene. Am luat deja în calcul să acesăm alte finanţări din noul buget al Uniunii Europene, pentru restaurarea clădirilor istorice din Lublin”, a mai declarat edilul-şef din Lublin. Lublin a avut o istorie zbuciumată, de la prima menţionare, în 1224. Pe 26 iunie 1569 aici s-a proclamat Uniunea statală polono-lituaniană, numită în mod oficial "Republica celor două naţiuni", prin care Polonia şi Lituania deveneau un singur stat. Istorie şi multiculturalitate În secolul al XVII-lea oraşul intră în declin din cauza invaziei suedeze din timpul războaielor nordice. În 1795 Lublin devine parte componentă a imperiului habsburgic, iar din 1809, a ducatului Varşoviei întemeiat de Napoleon. Din1815 Lublin face parte din Polonia Congresului, dependentă de Rusia. Dominaţia rusească se încheie în 1915, cînd oraşul e ocupat de armatele germane şi austro-ungare. După înfrângerea Puterilor Centrale în1918, aici s-a format şi şi-a avut sediul pentru scurt timp primul guvern polonez liber. În perioada interbelică, oraşul devine un important centru industrial, aici înfiinţându-se prima fabrică de instrumente aviatice din Polonia. În 1918 se înfiinţează Universitatea Catolică, singura universitate particulară care nu a fost desfiinţată de comunişti în estul Europei. Oraşul avea în perioada interbelică o importantă comunitate de evrei care alcătuiau cam 40% din populaţia totală a Lublinului. După invadarea Poloniei de către germani în 1939, aici a avut loc o mare represiune împotriva localnicilor care au fost în bună parte deportaţi. La 24 iulie 1944 oraşul a fost ocupat de Armata Roşie şi a devenit capitala unui guvern-marionetă controlat de sovietici, intitulat Comitetul Polonez de Eliberare Naţională. În anii de după război Lublinul a continuat să se extindă, triplându-şi populaţia şi mărindu-şi suprafaţa. Devine un important centru ştiinţific şi de cercetare după înfiinţarea Universităţii Maria Curie-Sklodowska. „Am vizitat instituţiile de cultură din Timişoara. Am descoperit un teatru în trei limbi, ceea ce este inedit. Şi aici, şi la noi, există o societate multiculturală, cu multe minorităţi. Şi noi avem o minoritate de evrei, de ucraineni, de lituanieni. Am înţeles de la primarul oraşului vostru că nu au existat niciodată conflicte interetnice majore la Timişoara. Este foarte important lucru, convieţuirea în armonie. Acest lucru pot spune că există şi la Lublin”, a mai declarat Krzysztof Żuk.

http://adevarul.ro/locale/timisoara/tim ... index.html

cred ca vor trebui panouri de capacitate mai mare la intrarile in oras......