Noul “secund” Ionuț Stelescu trage un semnal de alarmă în legătură cu pregătirea fizică. Ce lipsuri are ACS Poli
Sosit de curând la clubul timișorean, Ionuț Stelescu se va ocupa în mod special de pregătirea fizică a elevilor lui Aurel Șunda. Hunedoreanul, socotit ca “A2″ în cadrul staff-ului, a vorbit azi despre pregătirea fizică științifică pe care vrea să o implementeze la ACS Poli și așteaptă ca clubul să achiziționeze aparatele speciale care să-i permită acest lucru. Stelescu a subliniat că din acest punct de vedere alb-negrii se află sub multe grupări din Liga I.
Deși va avea și rol de preparator fizic, Stelescu e în primul rând antrenor secund la ACS Poli. Cu un doctorat pe specializarea fotbal noul membru al staffului bănățean s-a arătat ușor dezamăgit de ce a găsit la Timișoara prin prima faptului că clubul bănățean duce lipsă de aparatura necesară monitorizării jucătorilor. ”În primul rând îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de la începutul pregătirii, pentru că atât în fișa postului și în ce am discutat cu domnul Șunda era foarte important ca tot ce înseamnă periodizarea și partea de pregătire metodică a echipei să aibă o linie comună. E normal când lucrurile şi-au urmat cursul trebuie să te adaptezi şi să faci în așa fel încât să duci sportivii la o formă bună pentru inceperea campionatului. Sunt convins că prin programul adoptat, sportivii noştri vor veni în niște parametri fizici buni, după începerea campionatului, poate chiar în primele etape. Dar îmi doresc în ceea ce înseamnă pregătirea, mai ales fizică, să am sprijinul conducerii așa cum mi s-a promis, în ceea ce înseamnă lucrul metodic științific, aparatura necesară pentru a monitoriza toți sportivii. Din păcate ce am găsit e sub ceea ce am sperat. Mă refer la acele sisteme de monitorizare a efortului. Pentru că acelea redau cu exactitate cum stau sportivii într-un anumit moment, nu numai din testele pe care le-am aplicat, ci și prin aceste softuri sau sisteme de monitorizare cu care contracandidatele noastre din Liga I lucrează la nivel de top”, a declarat Ionuț Stelescu.
Noul membru al staffului s-a ferit să vorbească despre jucătorii care sunt în urmă cu pregătirea fizică, tocmai pentru că sistemele de care vorbește ar reda cu exactitate care sunt lipsurile. “Nu pot să spun ca sunt in urmă, eu chiar azi aștept să primesc ceasuri personale cu care pot să monitorizez fiecare sportiv. Nu numai prin lucrurile medicale, ci și cele de pe teren, monitorizare chiar în jocuri în timp real. Putem să ajungem până la sistemele de top, cu care lucrează echipe din Liga I. Ele pot să-ți dea o fișă individuală a jucătorului iar atunci când îi putem compara, avem baza temeinică a fișei, nu doar din punct de vedere tehnic, cât și al parametrilor de efort se pot alege soluțiile cele mai bune pentru echipă”, a adăugat Stelescu. Aparatura care ar trebui achiziționată de club nu e însă una foarte ieftină, costurile pentru un asemenea sistem pornesc de la 4-5.000 de euro.
Trandu și Petre lăudați
Ionuț Stelescu a recunoscut că există mulți jucători care nu sunt la nivelul optim fizic, dar a dat și câteva exemple pozitive. Astfel, mijlocașii Răzvan Trandu și Ovidiu Petre lucrează la un nivel înalt din acest punct de vedere. “Sunt jucători care au trecut testele bine. Dar avem şi foarte mulți care sunt puțin în urmă. Trebuie să particularizăm efortul pe grupe, fiecare să-și crească nivelul. Nu s-a facut un astfel de sistem din ce am vorbit cu jucătorii, nu s-a evaluat capacitățile indviduale, ceea ce arată deja un lucru mult în urmă al progresului in ceea ce privește partea de top a fotblalului de performanță. Nu vreau să comentez până nu am posibilitatea să monitorizez în totalitate sportivii. Am vorbit cu domnul președinte, vom încerca să achiziționăm. Ca să putem știi clar cum se lucrează…. Din ce am văzut pot să spun că Ovidiu Petre e la parametri foarte buni, este și Trandu. Sunt câţiva dintre ei care au o bază bună pe care putem să o consolidăm și să-i aducem în ca,ăopmat la parametri maxim”, a conchis Stelescu.
Noul antrenor secund a lucrat cu Aurel Șunda la Jiul Petroșani în urmă cu opt ani de zile. Ultima dată a fost la ASA Tg. Mureș în toamnă și a mai trecut pe la Fortuna Brazi. El are doctorat în fotbal și a susținut o lucrare complexă intitulată ”Reglarea capacităţii motrice în învăţarea jocului de fotbal”. Deține de asemnea și licența de antrenor care-i permită să fie “principal” în eșalonul secund.
http://www.sport9.ro/noul-secund-ionut- ... -acs-poli/