Alin Șeroni
Alin Șeroni
Fundas, nascut in 26 martie 1987 la Lugoj.
Re: Alin Șeroni
Alin Şeroni: "Mă bucur că antrenorul mi-a dat încredere"
Fundaşul central, sosit în această vară la Timişoara cu "lotul Recaş", a început campionatul ca rezervă la ACS Poli. Alin Şeroni (26 de ani) a profitat însă apoi de eliminarea macedoneanului Sakir la Mioveni şi şi-a câştigat locul în echipă, fiind integralist în ultimele trei jocuri.
"Mă simt foarte bine, mă bucur că mi-a dat încredere antrenorul. Sper să nu-l dezamăgesc în continuare şi să joc la fel de bine. Va fi un joc foarte greu la Damila Măciuca, locul 2, mergem să câştigăm acolo, să le producem prima înfrângere acasă, să ne îndeplinim obiectivul propus. Ne batem cu Tg. Mureş şi Corona, Damila nu cred că e o echipă pentru promovare, au avut nişte meciuri uşoare şi de aceea sunt acolo", a declarat Şeroni.
Alin se aseamănă cu italianul Materazzi, atât prin numărul de tatuaje, cât şi prin forţa arătată pe teren, cu atât mai mult acesta apreciază performanţa istorică realizată de rugbiştii timişoreni. "Mă bucur că a câştigat RCM campionatul, sper ca la vară să promovăm şi noi. Mai întâi trebuie să ajungem în Liga I, apoi în al doilea an depinde ce echipe se bat la titlu. Eu mi-am dorit tot timpul să joc la Poli Timişoara şi sper să nu dezamăgesc bănăţenii", a mai adăugat longilinul fundaş.
ACS Poli va evolua sâmbătă în etapa a şasea a Ligii a II-a pe terenul Damilei Măciuca, locul 2 în B2.
http://www.banatsport.ro/stiri/alin-%C5 ... AEncredere

POLI te voi iubi oriunde te vei afla, fie (deocamdata) si doar in inima mea.
Re: Alin Șeroni
Bravo mai Seroni! sper ca prin evolutia de azi sa se creeze o vrajba in sens pozitiv intre tine si macedonian, astfel incat Poli sa aiba doar de castigat de pe urma faptului ca nu va inghititi unul pe altul, intrun sens pozitiv, constructiv.
Re: Alin Șeroni
Bun meci azi . Bravo !
Re: Alin Șeroni
jucatorul meciului cu bihorenii , foarte sigur in aparare fata de Petrovici
Re: Alin Șeroni
Foarte bune meciuri, sper sa o tii tot asa.
Re: Alin Șeroni
Bravo ptr gol si mai ales ptr pasa cu exteriorul ce a precedat golul doi.
- duranviola
- Posts: 1634
- Joined: Tue Oct 02, 2012 7:18 am
- Location: Timisoara
Re: Alin Șeroni
felicitari ! la inaltimea ta si luand in considerare faptul ca in echipa exista buni executanti de faze fixe, ar trebui sa sufli in ceafa lui Bostina si Boldea ;)
Finantatorii vin si pleaca, politicienii vin si pleaca, antrenorii vin si pleaca, jucatorii vin si pleaca.....doar noi suporterii, ramanem