Documentare/filmulete

... din 1921
User avatar
DP 2-6
Posts: 3368
Joined: Mon Oct 01, 2012 9:22 pm
Location: Timisoara

Re: Documentare/filmulete

Post by DP 2-6 »

Am fost la această finală, am început meciul mai bine decât oltenii, păream stăpâni pe joc, dar după primul gol, s-a "rupt" totul. Aveam o echipă bună, dar uneori moralul ei era incredibil de şubred, dovadă meciurile pierdute la scor, inexplicabil, după ce erau începute bine, totul părea să fie în favoarea noastră, până la un "click" inexplicabil. Aşa am pierdut; această finală, 0-5 la Leipzig, 0-7 la Sporting, 0-5 la "U" Cluj...şi lista poate continua.
Tot la această finală, s-au pus bazele înfrăţirii cu galeria Rapidului. În deschiderea finalei, s-a jucat meciul de divizia B Rapid - Pandurii, iar galeria giuleşteană se afla în stânga noastră la tribuna a I-a, strigând de zor "Ştiinţa Craiova" şi înjurând propria echipă, care juca foarte prost.
Noi am încurajat Rapidul tot meciul şi în final au câştigat cu 2-0.
Rapidiştii au întors atunci "armele" şi au încurajat pe Poli, chiar la 3, sau 4-0, când noi am rămas fără grai!
Aşa s-a scris o istorie, de care unii habar n-au.
User avatar
englezul
Posts: 4404
Joined: Tue Oct 02, 2012 6:47 am
Location: Timisoara
Contact:

Re: Documentare/filmulete

Post by englezul »

Nu inainte de finala asta a declarat Nedelcu, ca le pregateste oltenilor o tactica speciala ? @-)
User avatar
Sdou
Posts: 909
Joined: Mon Oct 01, 2012 11:50 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by Sdou »

Hai sa ne aducem aminte si de ceva mai frumos



La min 3:47 se aude scandarea Lupta Poli! si o goarna. Ala eram eu cu o goarna de posta de pe vremea Imperiului Austro-Ungar :ymparty:
No tears to cry No feelings left This species has amused itself to death
User avatar
DP 2-6
Posts: 3368
Joined: Mon Oct 01, 2012 9:22 pm
Location: Timisoara

Re: Documentare/filmulete

Post by DP 2-6 »

Finala asta am văzut-o în corpul de gardă, unde eram vreo 30 de militari în termen şi un lt.major, care era un înfocat stelist.
Din cei 30, doar eu şi încă vreo doi, eram polişti şi totuşi la 2-1, corpul de gardă a "explodat" de urale, atât de "iubită" era şi pe atunci "spurcăciunea comunistă". În entuziasmul general, APV-istul şi-a luat caşcheta şi a zbughit-o afară! :D :ymparty: :-h
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Aşa s-a născut Poli: s-a născut în umbra Chinezului şi Ripensiei!

Cea mai iubită echipă din Timişoara s-a născut pe 4 decembrie 1921, în vremea în care fotbalul se juca din plăcere, cu mingi din petice, cu câteva luni înainte ca în oraşul de pe Bega să ajungă primul titlu de campioană a României.

Politehnica şi-a petrecut primele două decenii din existenţă în umbra concitadinelor Chinezul şi Ripensia, care au cucerit împreună, între 1922 şi 1938, zece campionate. Cu toate acestea, statutul de trupă studenţească, dar şi cel de echipă românească au ajutat-o să câştige o simpatie tot mai mare în oraş. "Poli s-a înfiinţat la câţiva ani după Marea Unire, ca un răspuns al majorităţii române din Banat la echipele Chinezul, CAMT sau RGMT, formate din minorităţile prietene conlocuitoare. A fost viziunea fondatorilor ei, Traian Lalescu, I. Zăgănescu şi Victor Vlad, care au considerat sportul ca un element important al culturii şi al educaţiei" - aşa este explicată apariţia lui Poli de către omul a cărui carieră se confundă cu clubul alb-violet din Timişoara, Ion V. Ionescu.

Într-adevăr, în marea echipă a Chinezului şi-au făcut loc, cu mici excepţii, doar jucători de origine maghiară, germană sau evreiască. De altfel, în finala câştigată în 1927, pentru gruparea timişoreană nu a jucat niciun fotbalist de etnie română. În tricoul alb-negru al echipei studenţeşti au jucat în primii ani Pitea, Neamţu, Ignuţa, Sfera, Pop, Vancu, Gherga, Doboşan, Chiroiu, Negru, Franţiu, Munteanu, Deheleanu, Drăghici, Protopopescu sau Ursulescu. Aceste nume confirmă cele spuse mai sus de profesorul Ionescu, care s-a născut în 1936 şi avea s-o "întâlnească" prima dată pe Poli abia când aceasta avea 22 de ani neîmpliniţi.

Vacanţa - cauza retragerii din campionat
Poli Timişoara a fost o echipă studenţească aproape trei sferturi de secol. În primii ani, echipa nici măcar nu a avut antrenor, iar jucătorii erau studenţi (unii, chiar elevi). Poli juca pe actualul teren "Ştiinţa", între căminele facultăţii de mecanică, iar uneori, studenţii închiriau arena "Patria" sau stadionul "Banatul" (actualul "CFR").
Boemia care caracteriza această echipă a avut efecte negative, mai ales în 1941, la 20 de ani de la înfiinţarea clubului. Ziarul Gazeta sporturilor anunţa atunci că Poli a rămas fără jucători. Fiind vacanţă, unii dintre aceştia erau plecaţi în oraşele lor de origine, alţii erau în practică. Astfel, trupa studenţească s-a retras, temporar, din activitate şi a pierdut meciurile din finalul campionatului prin forfait. Era a doua retragere din competiţiile oficiale, prima (1931-1933) fiind cauzată de lipsa de fonduri.

Miezul războiului - anii afirmării
"În septembrie 1943 am văzut-o pentru prima dată pe Poli. A fost un meci cu Mica Brad, pe stadionul Banatul, câştigat cu 5-0. Andrei Rădulescu a înscris de trei ori şi Bugariu, de două ori. Se striga: «Haide, Poli!» şi «Tempo Poli!». Apăruse o nouă aspiraţie, care înlocuia spiritul Ripensiei. Poli era considerată echipa intelectualităţii burgheze timişorene. S-au ataşat mai întâi de ea studenţii, apoi şi partea spirituală, intelectuală a oraşului. Când intrau echipele pe teren, se cânta «Gaudeamus», nu poţi să uiţi aşa ceva. Campionatul naţional se desfiinţase din cauza războiului, dar în Timişoara erau 40-50 de echipe în campionatul orăşenesc"-, aşa îşi aminteşte Jackie Ionescu primul contact cu echipa care i-a marcat viaţa şi cariera.

Primul derby - primul blat?
Imediat după război, Poli s-a "luat la trântă" cu cea mai puternică echipă a oraşului, CFR, o trupă apărută din rămăşiţele Chinezului. A fost prima perioadă în care studenţii aveau cu adevărat pretenţia de a fi primii în oraş. Au încheiat campionatul districtual pe locul 1 în 1946, însă federaţia a decis ca Poli să joace un meci de baraj cu CFR pentru a accede în primul eşalon. Jocul a fost câştigat de "feroviari", care aveau să devină apoi vicecampioni naţionali.
Poli a promovat, totuşi, în 1948, iar antipatia iubitorilor echipei studenţeşti faţă de CFR a luat amploare. "CFR, echipa clasei muncitoare, a fost adversarul care a stimulat-o pe Poli în anii 40, când au apărut cu adevărat spiritul şi conştiinţa clubului. În acele vremuri, intelectualitatea era dusă la Sighet. Primul derby în prima ligă cu CFR s-a jucat pe Electrica. Poli a condus cu 2-0 la pauză, dar CFR a câştigat cu 3-2. Folclorul acelor vremuri spune că la pauză a apărut partidul, care a cerut schimbarea scorului în favoarea echipei muncitoreşti", spune Jackie Ionescu.

Carţiş: "Oraşul era împărţit între CFR şi Poli"
Ioan Carţiş, fostul rector al Politehnicii, este un mare microbist, fiind alături de echipa studenţească încă din anii adolescenţei. "A fost o rivalitate superbă cu CFR-ul. Ei aveau în componenţă o jumătate din echipa naţională, dar Poli a venit cu sufletul, era echipa mai tânără, bazată pe luptă. Meciurile se jucau pe Electrica, pe zgură, iar lumea era împărţită. CFR avea mulţi suporteri, dar şi noi aveam studenţimea, intelectualitatea şi nu numai. După 1946 a apărut cu adevărat spiritul poliştilor, iar simpatizanţii au fost din ce în ce mai mulţi după promovarea din 1948", a povestit Ioan Carţiş.
Primul antrenor a fost un italian
Profesorul I. Zăgănescu, primul vicepreşedinte al clubului, a vorbit, într-un interviu acordat lui Marcel Tolcea în 1987, despre primii ani ai existenţei echipei studenţeşti. "Multă vreme nici nu a fost vreun antrenor. Prin 1927 a venit italianul Carneli, care a fost plătit să pregătească şi Politehnica, deşi era antrenorul principal al formaţiei C.A.T.", povestea Zăgănescu. Despre Carneli a vorbit şi fostul internaţional Deheleanu, care a început fotbalul la nivel de seniori la Poli, în anii 20. "Toate secretele fotbalului de la el le ştiu. Cât a stat la noi, vreo nouă luni, ne-a învăţat abecedarul fotbalului", îşi amintea fostul fotbalist timişorean Vasile Deheleanu.
Marcu - "Alexa" din anii 40
Primul mare căpitan de echipă din istoria lui Poli a fost Rusalin Marcu, un jucător care poate fi comparat cu Dan Alexa atât din punctul de vedere al postului în echipă, cât şi al determinării. "Era un fel de Alexa, dar dublat de un mult mai mare ataşament faţă de club. Nu era doar idolul poliştilor, era idolul oraşului" , spune Jackie Ionescu. De altfel, Marcu este cel care i-a deschis prima dată uşa clubului viitorului "domn profesor". "Când aveam zece ani, eram pe terenul Ştiinţa, jucam cu prietenii mei în spatele porţii. Marcu m-a văzut şi mi-a spus: «Mâine să vii la noi cu două poze şi cu certificatul de naştere»", a povestit Jackie Ionescu.

Patru decenii în alb-negru
Culorile clubului studenţesc au fost alb şi negru la înfiinţare, au devenit abia în 1960 alb-violet, culorile purtate de Chinezul în perioada interbelică. "Între '45 şi '49, echipa a schimbat mai multe culori, pentru că era sărăcie mare după război şi studenţii luau pe ei ce găseau. Apoi, o scurtă perioadă, Poli a jucat în tricouri violet cu guler şi mâneci galbene, după care s-a decis ca toate echipele studenţeşti să poarte albastru-alb. În aceste culori am jucat până în '59-'60, când a început să apară constant violetul", a spus profesorul Ion V. Ionescu.
După Marea Unire, Ardealul a revenit României, şi spiritul românesc a fost dominant. Astfel, Poli a avut mulţi simpatizanţi încă din primii ani
Ioan Carţiş, fost rector Universitatea Politehnica
Când am ajuns antrenor la Poli, în anii 60, profesorii mi-au zis: «Jackie, echipa de fotbal e a şaptea facultate a Politehnicii!»
Jackie Ionescu, fost antrenor Poli Timişoara
În primii ani, Poli a stat în umbra celorlalte echipe din oraş. «Studenţii» au menţinut o flacără plăpândă, în aşteptare
Jackie Ionescu, fost antrenor Poli Timişoara
Locurile ocupate de Poli între 1921 şi 1949

Sezon eşalon loc
1921-1922 Camp. Districtual, cat. a II-a necunoscut
1922-1923 Camp. Districtual, cat. a II-a necunoscut
1923-1924 Camp. Districtual, cat. a II-a 1
1924-1925 Camp. Districtual, cat. I 4
1925-1926 Camp. Districtual, cat. I 7
1926-1927 Camp. Districtual, cat. I 2
1927-1928 Camp. Districtual, cat. I 4
1928-1929 Camp. Districtual, cat. I necunoscut
1929-1930 Camp. Districtual, cat. I necunoscut
1930-1931 Camp. Districtual, cat. I 4
1931-1933 Nu s-a înscris în campionat
1934-1935 Camp. Districtual, cat. I 5
1935-1936 Camp. Districtual, cat. I 6
1936-1937 Divizia C, Liga de Vest 10
1937-1938 Divizia C, Liga de Vest 8
1938-1939 Camp. Districtual, cat. I 9
1940-1941 Divizia B 9
1943 Camp. Districtual, cat. I 1
1945-1946 Camp. Districtual, cat. I 1
1946-1947 Divizia B 3
1947-1948 Divizia B 1
1948-1949 Divizia A 10

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/li ... 1#cFormTop
Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Image

Dragostea pentru Ripensia m-a trimis la Poli
- amintiri din tribuna / Autor: Martin Dumitriu / Data: 12 Apr. 2012

N-am fost revoluționar, dar pentru Poli oricând aș fi făcut o revoluție. Am crescut cu fotbalul în sânge, dîn vremurile în care bunicul încă încerca să mă convingă să țin cu Ripensia, deși echipa asta fusese trecută pe linie moartă de multă vreme. Așa că, din contrele mele cu Sașa, m-am făcut fanatic. Învățasem pe dinafară echipa care a jucat cu MTK Budapesta și cu Honved în sezonul 78-79 și aveam obiceiul să mă întrec cu amicii mei în întrebări despre biografiile jucătorilor lui Poli.

Îmi amintesc că Gelu, un băiat mai mare, mă bătea mereu pentru că nu știam cât poartă la picior Păltinișanu sau Jackie Ionescu. În inocența mea încercasem să aflu toate aceste detalii de la îngrijitorii stadionului, care mă priveau cu ochi ciudați, crezând că râd de ei. N-am să uit niciodată acel meci de pe „1 Mai” cu MTK, când l-am convins pentru prima și ultima dată pe bunicul să mergem la meci. Intrase într-o grevă personală după ce comuniștii îi distruseseră echipa.

De altfel, Sașa era singurul care mă înțelegea cu fanatismul meu ”violet” și mi-a spus să mă rog ca Poli să nu moară, ca să nu simt și eu ce simte el. Făcuse sute de kilometri să-și vadă favoriții, așa cum aveam și eu să parcurg pentru Poli, începând cu anii liceului. Meciul cu MTK este cea mai frumoasă amintire pentru că atunci m-am îndrăgostit de jocul lui Gigi Cotec, pe care aveam să-l cunosc mai târziu foarte bine. Atunci a marcat, alături de Păltinișanu, iar bunicul, pentru că mă văzuse atât de fericit mi-a luat prima minge de fotbal adevărată. Își plătise aproape întreaga pensie, dar nu cred că îl interesa prea mult.

Așa am început să joc tot felul de meciuri imaginare cu Poli, cum cred că mulți suporteri ca mine au făcut. Și când eram în B îmi făceam meciurile mele cu Dinamo și Steaua. Venirea BKP-ului mi-a dat speranțe, dar timpul mi le-a spulberat. Acum mă găsesc într-o situație cel puțin ciudată și sper ca nepoțelul meu să nu fie în situația mea de acum 40 de ani, pentru a-și alege o altă echipă.

Acum îl înțeleg pe bunicul, care ar fi vrut să-mi lase tradiția Ripensiei și n-a putut decât să-mi cumpere un bilet la meci și o minge. Sper ca spiritul lui Poli să nu piară, așa cum s-a dus cel al Ripensiei, din cauza unor ambiții politice sau a unor indiferențe personale.

Martin Dumitriu
Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Image

"Tata mare", adulat de puştii ce umpleau stadionul, apreciat de toţi antrenorii lui Poli

Dan Păltinişanu a fost poate cel mai iubit jucător al lui Poli, din istorie, numele fundaşului ce a răpus Steaua în finala Cupei din 1980 fiind purtat azi de cel mai mare stadion din ţară.
Dan Paltinisanu (in alb) era un fundas de fier, iubit de public pentru daruirea sa si spiritul de sacrificiu

Era 1973, Poli venea după a patra promovare în Divizia A şi a început campania de transferuri pentru întărirea echipei. Printre noile achiziţii se număra şi un tînăr, înalt, cu alură de baschetbalist, sosit de la Metrom Braşov. Nimeni nu se gîndea atunci că fundaşul de 22 de ani, născut în Bucureşti şi format de Dinamo, avea să devină liderul şi căpitanul echipei bănăţene în cel mai fast sezon din istorie al Politehnicii. Dan Păltinişanu, căci despre el este vorba, a ajuns în scurt timp om de bază în echipă, cîştigîndu-şi porecla de "Tata Mare", odată cu banderola de căpitan.

Adulat de toţi puştii ce umpleau stadionul, apreciat de toţi antrenorii care au trecut pe la Poli, Pălti era un fundaş atras iremediabil şi de poarta adversă. A marcat 4 goluri în cupele europene pentru Timişoara, cu MTK, Honved, Celtic Glasgow şi West Ham United. În Cupa României, în 1980, anul în care Poli avea să cîştige a doua finală din istorie, "Tata Mare" a fost decisiv. În semifinala cu Rapid, Păltinişanu a înscris singurul gol al echipei în timpul regulamentar, Poli cîştigînd la penaltyuri, cu 4-2.

În finală, la 1-1, Pălti avea să înscrie golul victoriei, în prelungiri, pentru cel mai important trofeu cîştigat vreodată de Poli, tocmai pentru că fusese obţinut în faţa Stelei lui Iordănescu, Marcel Răducanu şi Tudorel Stoica. Poate singurul regret al lui Păltinişanu a rămas faptul că a strîns doar trei selecţii la echipa naţională, într-o perioadă în care sub tricolor ajungeau oricum rar fotbalişti din afara trio-ului Steaua, Dinamo, Craiova.

După ce a atîrnat ghetele în cui, Păltinişanu s-a dedicat antrenoratului, la CFR Timişoara. Avea să se stingă prematur, la doar 44 de ani, în 1995, răpus de boală, dar în semn de preţuire şi recunoştinţă, Timişoara i-a păstrat vie amintirea, împrumutîndu-i numele stadionului, devenit azi cel mai mare din ţară, după dărîmarea arenei "Lia Manoliu".
Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Image
Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
User avatar
orangetm
Posts: 4171
Joined: Mon Oct 01, 2012 10:01 pm

Re: Documentare/filmulete

Post by orangetm »

Trei decenii, trei minuni: Celtic, Atletico, Şahtior! Timişoara nu mai ia trofee de 31 de ani, însă îşi lasă amprenta în Europa

"Participarea în premieră în Cupa Cupelor (ediţia 1980-1981) a adus şi primul succes important al lui Poli în Europa, cu celebra Celtic Glasgow.
Sorţii i-au adus lui Poli o echipă foarte puternică. Celtic jucase în sezonul precedent în Cupa Campionilor, unde fusese eliminată în sferturi de Real Madrid (i-au bătut pe spanioli cu 2-0 la Glasgow, dar au pierdut cu 3-0 în retur).

Era şi prima dată în istorie când Poli juca în Europa de Vest. Precedentele aventuri internaţionale oficiale ale bănăţenilor au fost în 1958 şi 1978. Mai întâi, după prima Cupă a României, cucerită în urmă cu 53 de ani, timişorenii au jucat în Cupa Dunării, eliminând-o pe Dinamo Praga şi pierzând apoi în faţa celor de la Radnicki Belgrad. În '78, după ce Poli a terminat pe locul trei în Divizia A, echipa antrenată atunci de Angelo Niculescu a jucat în Cupa UEFA cu două echipe maghiare: a trecut în primul tur de MTK Budapesta (2-0 la Timişoara şi 1-2 în Ungaria), dar a fost eliminată apoi de Honved (0-4 în deplasare şi o victorie, 2-0 acasă).

Păltinişanu - marcatorul de serviciu
"Dubla" cu Celtic este una dintre poveştile cu happy-end de care fotbalul românesc s-a bucurat în mai multe rânduri înainte de Revoluţie şi care în ultimele decenii s-au rărit îngrijorător. Timişoara era Cenuşăreasa acelei confruntări din Cupa Cupelor, dar a reuşit să răstoarne calculele hârtiei, profitând de relaxarea vedetelor din echipa adversă. După o înfrângere la limită în Scoţia (1-2, pentru Poli a marcat Manea), meciul retur s-a jucat cu peste 50.000 de spectatori în tribune, iar Dan Păltinişanu a fost autorul unicului gol al partidei, cu zece minute înainte de final. 1-0 şi echipa antrenată de Jackie Ionescu producea marea surpriză, însă nici de această dată nu a trecut de turul al doilea. West Ham United i-a bătut în Anglia cu 4-0, dar timişorenii au obţinut o victorie de palmares, 1-0, marcator - acelaşi Păltinişanu.

Timişoara s-a trezit repede din visul frumos al cupelor europene, pentru că avea să retrogradeze în 1983, nu înainte de a pierde două finale de Cupă în faţa Craiovei (0-6 şi 1-2).

De la eliminarea lui Celtic şi până la Revoluţie, Poli a mai retrogradat de trei ori, dar a revenit de fiecare dată în elită după un singur sezon petrecut în "B". Ultima promovare a coincis şi cu formarea uneia dintre cele mai frumoase generaţii ale lui Poli. Alb-violeţii, cu un lot format în marea lui majoritate din fotbalişti născuţi şi crescuţi în Banat, au acces în prima ligă în vara lui 1989, reuşind apoi o surprinzătoare clasare pe locul patru din postura de nou-promovată.

Timişorenii au încheiat turul pe locul al zecelea, dar în retur (primele meciuri jucate de Poli după Revoluţie) au urcat spectaculos în clasament, obţinând 13 victorii din 17 posibile. Mai mult, băieţii antrenaţi de Costică Rădulescu au bătut recordul de goluri marcate într-un sezon de Politehnica (65), care stă şi astăzi în picioare.

Image

Acea generaţie, a lui Timofte, Varga, Vlaicu, Tavi Popescu, Bungău şi mulţi alţii, acea echipă care venea din Divizia B, a eliminat-o în primul tur al Cupei UEFA pe Atletico Madrid, echipa care în acei ani se lupta la titlu în Primera Division. A fost 2-0 în tur (goluri Adrian Bungău şi Octavian Popescu), iar la Madrid spaniolii au câştigat cu 1-0, cu un gol marcat în ultimele minute. Timişorenii au rezistat eroic atacurilor furibunde ale spaniolilor, portarul Jipa şi fundaşii lui Poli fiind actorii principali. "Să nu mă întrebaţi de meciul retur cu Atletico, pentru că nu ştiu dacă am atins mingea de trei ori", a spus, cu zâmbetul pe buze, vedeta de atunci a Politehnicii, Ioan Timofte.

În turul al doilea, bănăţenii au fost "desfiinţaţi" în Portugalia de Sporting Lisabona, scor 7-0. Palida consolare a fost menţinerea invincibilităţii pe teren propriu, după ce lusitanii au fost învinşi la Timişoara (2-0, goluri Vlaicu şi Varga).

Secretul? Mulţi jucători din Banat!

A urmat, în 1992, o "dublă" cu Real Madrid în Cupa UEFA. Poli nu a pierdut nici atunci acasă, a fost 1-1 la Timişoara, dar avea să piardă pe "Santiago Bernabeu" cu 0-4. În opinia lui Octavian Popescu, lui Poli îi lipseşte spiritul de la începutul anilor 90. "Din păcate, momentele acestea sunt prea rare şi nu le mai trăim aşa cum le trăiam atunci. Şi ştii de ce? Pentru că 80-90% din echipă era formată din jucători din zonă. Excepţiile eram eu şi Vlaicu, care ne-am făcut şi noi bănăţeni... Am pus suflet pentru echipa asta şi lucrul ăsta contează enorm. Când sunt realizări din astea, şi bucuriile sunt imense. Acum, lucrurile s-au schimbat în rău", a declarat fostul jucător al lui Poli.

1997-2002: coşmarul alb-violet
Poli a retrogradat din nou în 1997, dar s-a despărţit de prima ligă cu o amintire dulce: 3-0 în faţa rivalilor de la Dinamo, echipa care reprezintă şi acum pentru timişoreni imaginea represiunii regimului de dinainte de '90. Avea să fie ultima amintire frumoasă a alb-violeţilor în secolul trecut, pentru că echipa timişoreană s-a afundat în subsolurile ligii secunde şi a retrogradat de două ori în Divizia C. Nu a jucat însă niciodată în acel eşalon. Mai întâi, Claudio Zambon s-a instalat patron la Poli în 2000, cumpărând un loc în "B" de la Dacia Piteşti. Poli a retrogradat însă din nou în 2002, moment în care suporterii timişoreni au acceptat artificiul care le-a readus brusc fotbalul de primă ligă în oraş: mutarea lui AEK Bucureşti pe stadionul "Dan Păltinişanu". Fanii au adoptat această echipă, care le-a adus nişte rezultate remarcabile în ultimii nouă ani, dar şi câteva deziluzii greu de trecut cu vederea (ratarea titlului de două ori şi două finale de Cupă pierdute)."
Image
comparare.rca/campion24broker/emitere.electronica
Post Reply